Economic

Pescarii de pescari ii contesta pe pescarii neaveniti

Ziarul de Vrancea
25 iun 2008 768 vizualizări
asociatiile pescarilor cer ministrului Agriculturii anularea Ordinului nr. 331, care, spun ei, aduce grave prejudicii pescuitului sportiv

Pescarii profesionisti, organizati in asociatii de profil, contesta modul de atribuire a permiselor de pescuit sportiv, prin care persoane "neavenite" pot exploata nestingherite fondul piscicol, fara a se interesa de repopularea si protectia acestuia. Acesta problema a tinut capul de afis la Congresul National al Asociatiei Generale a Vinatorilor si Pescarilor Sportivi (AGVPS), care a avut loc vineri, 20 iunie, la Bucuresti. La dezbaterile despre problemele curente de pe agenda vinatorilor si pescarilor au fost prezenti si membrii consiliului de administratie al Asociatiei Judetene a Vinatorilor si Pescarilor Sportivi (AJVPS) Vrancea, impreuna cu directorul Eusebiu Martiniuc. Principalul punct de interes de pe ordinea de zi s-a referit la contestarea Ordinului nr. 331 din 24/05/2008 privind practicarea pescuitului recreativ/sportiv, emis de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR). Reprezentantii asociatiilor judetene considera ca Ordinul aduce grave prejudicii pescuitului sportiv, de aceea s-a cerut anularea lui. "S-a prezentat public ignorarea punctului de vedere al reprezentantilor AGVPS din consiliul national, punct de vedere votat si apoi eliminat din continutul ordinelor emise de MADR. Reprezentantii AGVPS au atras atentia ca, prin acest Ordin 331, persoane fizice au primit autorizatii de exploatare a fondului piscicol, fara sa le intereseze repopularea, protectia si intretinerea luciilor de apa, fara sa faca minime investitii, asa cum se preocupa asociatiile de profil", a afirmat Mircea Grosu, purtatorul de cuvint al AJVPS, care a adaugat ca, totusi, nu stie de existenta emiterii unor astfel de autorizatii in judetul nostru. Articolul 7 al Ordinului nr. 331 prevede: "(1) Detinatorul permisului de pescuit recreativ/sportiv poate practica pescuitul recreativ/sportiv si in zonele in care asociatiile de pescari sportivi au fost nominalizate, in conditiile stabilite de catre acestea. (2) în zonele in care nu au fost nominalizate asociatii de pescari sportivi, practicarea pescuitului recreativ/sportiv se face in baza permisului de pescuit recreativ/sportiv". Permisul de pescuit sportiv este nominal, netransmisibil si se elibereaza anual de Agentia Nationala pentru Pescuit si Acvacultura. Un alt punct luat in discutie la Congres a fost si modificarea regulamentului de desfasurare a examenului de obtinere a calitatii de vinator, care sa devina astfel mai accesibil. Participantii au inaintat ministerului de resort si rezolutii prin care cer ministrului Dacian Ciolos anularea si inlocuirea ordinelor emise. (Mihaela BESLEAGA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.