Economic

Podgorenii vor sa valorifice vin fara limite

Doina Ganea
15 apr 2008 895 vizualizări
Problemele viticultorilor vrinceni au fost indelung dezbatute de "crema" sefilor agriculturii u din pacate, podgorenii au plecat de la intrunirea patronata de deputatul PNL Nini Sapunaru fara o rezolvare concreta u viticultorii au cerut ca vinul sa fie valorificat fara o limita de cantitate, dar si sanctionarea mult mai aspra a falsificatorilor

Ieri, in sala mare a Ateneului Popular "Mr. Gh. Pastia", a avut loc o intilnire intre podgoreni si liderul liberal Nini Sapunaru, care i-a avut alaturi pe reprezentantii Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) si ai Ministerului Finantelor. Printre acestia s-au aflat Eugen Ciorici, vicepresedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF), directorii din cadrul MADR Cornel Dicu si Teodor Mihalcea, directorul Directiei Agricole, Costica Neata, seful Oficiului de Consultanta Agricola, Ion Rosu, directorul Oficiului Judetean de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit, Gabriel Barculescu si seful Inspectiei pentru Control Tehnic si Vinicol din cadrul DADR, Crin Constantinescu. Nini Sapunaru a prezentat viticultorilor proiectul de modificare a Codului Fiscal, prin care un cultivator de struguri ar putea detine, fara antrepozit fiscal, pina la 60 de mii de litri de vin si nu 20 de mii de litri ca pina acum. Plecind de la acest proiect cu care au fost de acord toti podgorenii, cei prezenti au mai ridicat si alte probleme. Cele mai mari nemultumiri ale acestora sint legate de faptul ca nu au unde sa-si vinda vinul daca nu sint pe lista antrepozitarilor si nici macar nu-l pot transporta, legea interzicind un transport mai mare de 60 de litri. Cel mai vehement a fost presedintele Federatiei Producatorilor si Viticultorilor Vrancea, Tudor Manole, care a prezentat ca o nemultumire generala faptul ca viticultorii sint tratati diferit fata de agentii economici. "Nu intelegem de ce nu putem transporta mai mult vin? Sint cazuri concrete de persoane care au vie in Vrancea, dar locuiesc la Craiova. O astfel de persoana s-a trezit ca dupa cules nu-si poate duce vinul acasa daca nu e antrepozitar fiscal. Unei alte persoane i s-a spart budana intr-o seara si a incercat sa recupereze din vin punindu-l in bidoane de muraturi ca sa-l duca la o ruda sa-l depoziteze. Inspectorii l-au oprit si l-au amendat cu citeva sute de milioane de lei vechi, desi era vinul omului si patise un necaz", a spus inginerul Tudor Manole. Mai mult, el a spus ca autoritatile centrale ii obliga pe podgoreni sa se transforme in agenti economici pentru a-si putea valorifica productia. O alta nemultumire a viticultorilor a fost aceea ca productia de tuica este acum reglementata de legea bauturilor spirtoase, fiind scoasa din categoria produselor de vie si vin. Producatorii de tuica au sustinut ca ar fi trebuit lasata in categoria vinurilor intrucit este un produs natural, autohton, care trebuie protejat. Tudor Manole a sustinut ca trebuie sa li se permita producatorilor sa poata valorifica o cantitate nelimitata de vin, intrucit un viticultor poate detine o suprafata nelimitata de vie. Putin dezamagit de problemele dezbatute la intilnire s-a aratat unul dintre directorii MADR. "Speram sa discutam despre reconversia vitei de vie, despre accesarea fondurilor europene, dar vad ca am ramas tot la probleme care nu depind de noi, momentan", a declarat Cornel Dicu.


Vinul bun si vinul din surcele


Presedintele Sindicatului Taranilor Vrinceni, Gino Toma, a ridicat in fata celor prezenti problema falsificatorilor de vin, dar si a celor care produc asa-zisul vin din fructe. "In tara noastra se produce vin din struguri si vin din surcele. Pentru ca nu putem spune ca acea bautura pe baza de 10% vin se numeste vin. Daca legea e batuta deocamdata in cuie si nu putem schimba mare lucru, macar obligati-i pe cei care produc astfel de bauturi sa nu mai scrie pe eticheta vin, ci sa scrie bautura cu un continut de 10% vin, fructoza, glucoza etc. Daca nu, macar aplicati-le si lor amenzile pe care ni le aplicati noua, viticultorilor, de zeci de mii de lei noi", a fost de parere Toma. Pentru toate necazurile legate de productia de tuica si pentru unele prevederi din legea viei si vinului, deputatul liberal Nini Sapunaru a dat vina pe negociatorii romani ai proiectului de aderare la UE, care nu permite nicio modificare in legislatie pina in 2013. "In acordul de aderare, UE a prevazut aceasta problema, a prevazut ca micul producator este cel ce merge pina la 10 vagoane de vin. Eu va spun sincer, ce pot sa fac, fac! Ce nu pot, nu vreau sa va amagesc si sa va promit marea cu sarea, acum ca este precampanie electorala. Eu nu pot sa ma misc decit in conditiile actualei legislatii. In 2004 s-a negociat in genunchi, iar pina in 2013 nu se poate schimba nimic. Pe linia vinului avem o sansa acum sa modificam ceva, pe linia tuicii, insa, cine s-a dus in 2004 si a semnat acordul de aderare, a semnat fara sa stie ce. Au semnat ca august prostu"â„¢! Eu pot sa negociez la comisie majorarea plafonului de la 20 de mii la 60 de mii de litri. Atit pot sa fac acum", a declarat Nini Sapunaru, candidatul liberal la presedintia Consiliului Judetean. La nivelul judetului se cultiva in jur de 27.000 de hectare de vie, ceea ce reprezinta aproape un sfert din intreaga suprafata viticola a tarii. In Vrancea exista 179 de antrepozitari fiscali si peste 30.000 de mici producatori de vin a caror problema majora ramine lipsa pietei de desfacere. (Doina GANEA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
, acum 739398 zile, 8 ore, 43 minute, 42 secunde
Este o cerere legitima din partea podgorenilor sa valorifice cat vin vor ei.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.