Economic

70% dintre rromi au nivel de pregatire precar

Ziarul de Vrancea
18 mar 2008 281 vizualizări
Sapte locatii pentru bursa locurilor de munca pentru rromi. AJOFM anunta slujbe pentru etnici, dar si o serie de programe de calificare/recalificare profesionala

Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca anunta derularea pe data de 28 martie, in sapte locatii din judet, a Bursei Locurilor de Munca pentru Persoanele de Etnie Rroma. Cei care fac parte din aceasta etnie sint asteptati sa isi caute un loc de munca potrivit pregatirii lor sau pot veni pentru a se inscrie la diferitele cursuri de calificare/recalificare profesionala propuse de reprezentantii Fortelor de Munca. Rromii vrinceni au la dispozitie listele de joburi care vor fi anuntate pe 28 martie, incepind cu ora 10.00 la Focsani, Hotel Unirea, Marasesti, Primaria din localitate, dar si la sate, la Homocea (Primarie), Chiojdeni - Luncile ( Scoala Generala), Sihlea (Primarie), Maicanesti (Caminul Cultural) si la Slobozia Bradului (Primarie). Potrivit declaratiilor date de directorul executiv al institutiei, Marina Dantis, ofertele de locuri de munca se vor plia pe calificarea persoanelor carora le este organizata aceasta bursa, fiind gestionate slujbe in egala masura pentru femei si barbati. "Tratamentul este egal, tinem cont de nivelul de educatie si pregatire. Peste 70% dintre etnici au un nivel de pregatire precar. Persoanele interesate pot fi cuprinse si in cadrul unor programe de pregatire profesionala. In 2007 am avut peste 150 de etnici prinsi in astfel de programe. La bursa vor participa 39 de localitati din cele 73 din Vrancea din care consideram noi ca trebuie sa participe etnici rromi. Ofertele pe care le gestionam se adreseaza si lor, angajatorii nu manifesta nici o retinere", a declarat Marina Dantis, director executiv al AJOFM Vrancea. Domeniile ofertante care vor forta de munca din rindul etniei rrome sint cu precadere constructiile si agricultura. De mentionat este faptul ca piata muncii din Vrancea aduce locuri de munca in special pentru persoanele cu o calificare profesionala, mina de lucru lipsita de un certificat de competente fiind oarecum evitata. Acest aspect va fi unul hotaritor in derularea bursei, dat fiind ca romii nu prea au mai mult de 8 clase pentru ca nu sint incurajati sa investeasca in propria educatie sau a copiilor. Pentru cei care nu vor sa fie someri toata viata, AJOFM aduce in atentie seria de cursuri de recalificare profesionala. "Locurile de munca se adreseaza ocupatiilor, cele pentru necalificati fiind in trend descrescator", a concluzionat Marina Dantis. (Iulia CRETU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.