Economic

Președintele Patronatului IMM Vrancea vrea autostradă pentru Moldova

Alexandra TĂTARU
12 mai 2017 5189 vizualizări

La seminarul organizat de Patronatul Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Vrancea, în colaborare cu CEC Bank și BTL Design, s-au căutat soluții și s-au dezbătut problemele cu care se confruntă mediul de afaceri

FLa eveniment au participat reprezentanții a peste 50 de firme, foști europarlamentari, dar și reprezentanții administrației publice și județene, Cristi Valentin Misăilă și Ionel Celmare, care și-au arătat sprijinul pentru mediul de afaceri, mai ales penrtu firmele mici și mijlocii. Principalele obiective pentru micii patroni au fost creditarea IMM urilor pentru dezvoltarea afacerilor, schimbul de experiență între companii și produsele oferite de CEC Bank – ca bancă pentru IMM, noutăți privind obligațiile fiscale în 2017, oportunități de afaceri cu investiții din fonduri europene.

Administrația publică locală dorește să devină un partener al mediului de afaceri

La întâlnirea oamenilor de afaceri și mici întreprinzători, reprezentantul municipalității, Cristi Misăilă, a exprimat faptul că administrația publică locală dorește să devină un partener al mediului de afaceri, în acest sens incluzând în componența Subcomisiei de Dialog Social, înființată la începutul anului, și reprezentanți ai IMM-urilor. ”Încă de la preluarea mandatului am considerat necesară înființarea unei Subcomisii de Dialog Social care să aibă în componență, ca membri, reprezentanți ai IMM-urilor și confederațiilor sindicale, pentru a putea dezbate toate problemele legate de mediul de afaceri, de mediul social și cultural. Voi fi întotdeauna un partener al acestui sector și mereu deschis colaborării pentru a găsi cele mai bune soluții în sprijinirea proiectelor ce permit dezvoltarea urbei noastre. Felicit organizatorii și aștept cât mai multe inițiative constructive pentru noi toți!”, a precizat edilul-șef.

Președintele IMM-urilor din Vrancea, Ion Roman, vrea autostradă

”Autostrada București – Focșani – Suceava trebuie să se construiască altfel încât cetățenii din Moldova să nu mai fie considerați de categoria a doua”, este de părere Ion Roman. Președintele IMM-urilor din Vrancea a prezentat autorităților, partenerilor și celor prezenți problemele importante cu care încă se confruntă micile întreprinderi. ”Guvernanții au rezolvat aproximativ 30% din problemele IMM, s-a scutit de impozit profitul reinvestit, au fost eliminate mai multe taxe birocratice, s-a introdus impozitarea IMM cu 1,2,3% din venit – corespunzător numărului de 1,2,3 salariati, creșterea plafonului de impozitare pentru microintreprinderi de la 100-500 mii euro anual”, a precizat Ion Roman. Președintele patronatului a atenționat autoritățile și guvernul că va trebui susținut mediul de afaceri iar că legea salarizării bugetarilor nu trebuie să afecteze activitatea firmelor. Detalii privind accesarea fondurilor europene au fost date de Ion Merhan, fost europarlamentar. Ion Radu, managerul organizator BTL Design București a subliniat importanța acțiunii dedicate întreprinzătorilor, fiind îmbucurător faptul că ”în Vrancea există un patronat IMM care antrenează micii  afaceriști la cunoașterea problemelor în parteneriat cu autoritățile, ceea ce nu se întâmplă în toate județele”. (A.T.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Dumi, acum 2539 zile, 8 ore, 57 minute, 18 secunde
Ii doare direct la basca pe autoritati de problemele oamenilor. Indiferent de culoare politica, toti trag spre aceeasi directie, adica spre buzunarul propriu. Pierdere de timp cu atitea adunari, dar citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.