Economic

Cele mai mari 10 tranzacţii care au avut loc în România anul trecut

Ziarul de Vrancea
9 mai 2017 885 vizualizări
Ele au însumat 2,7 miliarde dolari. Achiziţia activelor SAB Miller, în valoare de 700 milioane dolari, a fost cea mai mare tranzacţie care a avut loc în România în 2016

Cele mai importante zece tranzacţii care au avut loc în România în 2016 au avut o valoare estimată la 2,7 miliarde de dolari, 76,3% din valoarea totală estimată la 3,54 miliarde de dolari, potrivit datelor publicate marţi de compania de consultanţă şi audit EY România. Achiziţia activelor SAB Miller, în valoare de 700 milioane dolari, a fost cea mai mare tranzacţie care a avut loc în România anul trecut, conform EY Romania. Pe locul doi se situează achiziţia KMG International, în valoare de 680 milioane dolari, iar pe trei - achiziţia lanţului de magazine Profi (564 milioane dolari). Astfel, primele trei au avut o valoare cumulată de 1,94 miliarde dolari, 55% din valoarea totală. Potrivit specialiştilor EY România, în 2017 e posibil ca sectorul financiar să facă primele tranzacţii semnificative cu băncile greceşti. În rest, activitatea de M&A (fuziuni şi achiziţii) va fi similară cu cea de anul trecut, iar sectorul bunurilor de consum îşi va continua dezvoltarea şi va exista o consolidare a sectorului serviciilor medicale. ”În 2017, în afară de sectorul bancar, continuă să fie active domeniile unde s-a observat tendinţa consolidărilor şi în 2016. În investiţiile imobiliare, interesul se îndreaptă cu precădere către centre comerciale şi birouri, prin fodurile de investiţii imobiliare prezente în piaţă (NEPI, Globalworth şi GTC/Lonestar), dar există şi semne de reviriment timid pe zona rezidenţială. Serviciile medicale vor fi active datorită celor doi jucători privaţi (Medlife şi Regina Maria), care vor continua creşterea afacerilor şi prin achiziţii. În sectorul retail, este de aşteptat ca achiziţia Profi de către Mid Europa Partners să genereze consolidări în sector”, se arată în raport. În 2016, valoarea pieţei de fuziuni şi achiziţii din România a fost 3,54 miliarde dolari, în scădere cu 3% faţă de 2015, iar numărul tranzacţiilor a fost 113, în scădere cu 8% faţă de 2015. În schimb, s-a înregistrat o creştere a tranzacţiilor interne, cumulând 41% din numărul total, faţă de 35% în 2015. Valoarea medie a tranzacţiilor de sub 100 milioane dolari a fost 24 milioane dolari. ”După numărul de tranzacţii, cele mai atractive sectoare au fost cel de producţie (cu 20 de tranzacţii), sectorul serviciilor (cu 12 tranzacţii), urmate de IT şi cel alimentar şi de băuturi (cu câte 11 tranzacţii fiecare)”, se arată în raport. Comparativ cu 2015, când predominanţi au fost investitorii din SUA, cei mai importanţi investitori străini au fost europeni (Germania – 12 tranzacţii, Franţa – 7 tranzacţii, Polonia – 5 tranzacţii). Doar 3 din tranzacţiile înregistrate au fost făcute de investitori români care au achiziţionat ţinte externe. Majoritatea covârşitoare a investitorilor au fost strategici (81%), numărul tranzacţiilor efectuate de aceştia fiind similar cu cel din 2015 (83%). Specialiştii EY România au oferit consultanţă pentru patru tranzacţii din top 10: SAB Miller, Profi, Albalact şi Shopping City Sibiu. Echipa departamentului de asistenţă în tranzacţii e condusă de Florin Vasilică, împreună cu directorii executivi Liliana Buşoiu, Ioana Mihai şi Horiana Istodor. 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.