Economic

BNR lansează o monedă de argint la aniversarea a 140 de ani de la proclamarea Independenţei

Ziarul de Vrancea
5 mai 2017 1437 vizualizări
Banca Naţională a României (BNR) a lansat ieri în circuitul numismatic o monedă din argint dedicată anversării a 140 de ani de la proclamarea Independenţei de stat a României

Moneda are o valoare nominală de 10 de lei, un diametru de 37 de milimetri şi greutatea de 31,103 grame. Tirajul emisiunii este de 200 de exemplare. ”Aversul monedei redă o imagine de epocă prezentând defilarea triumfală a trupelor române victorioase în Războiul de Independenţă, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „10 Lei”, stema României şi anul de emisiune „2017”", precizează BNR.  Pe revers se află portretul lui Carol I, inscripţiile în arc de cerc ,,140 DE ANI DE LA PROCLAMAREA INDEPENDENTEI DE STAT” şi ,,CAROL I”. Moneda din argint are un preţ de 365 lei, fără TVA (434 lei cu TVA), iar vânzarea se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.