Economic

Omul de afaceri Octavian Radu a finalizat preluarea Postmaster şi Total Post

Ziarul de Vrancea
24 apr 2017 1062 vizualizări
Omul de afaceri Octavian Radu a finalizat miercuri, 19 aprilie, tranzacţia prin care a preluat firmele de trimiteri poştale Postmaster, fostă filială a Grupului Österreichische Post, Total Post Mail Services şi Total Post Services, filiale ale Zoto Investments, a anunţat ieri compania de avocatură PeliFilip care l-a asistat pe antreprenorul român în această achiziţie.

„Am văzut în fuzionarea celor două firme atât şansa de a reduce importante costuri redundante, cât şi un serviciu mai bun pentru clienţii noştri, prin creşterea frecvenţelor de livrări poştale. Nu în ultimul rând, profit pentru acţionari”, a declarat Octavian Radu. Potrivit partenerului PeliFilip, Ioan Dumitraşcu, deşi contractul a fost semnat în toamna anului 2016, discuţiile cu Poşta Austriacă au început încă din prima parte a anului trecut. “Credem că această tranzacţie va avea un impact pozitiv asupra pieţei de servicii poştale, în special prin creşterea competitivităţii segmentului de trimiteri poştale adresate, şi suntem în continuare alături de Octavian Radu în dezvoltarea noii afaceri”, a declarat Dumitraşcu. În noiembrie 2016, Consiliul Concurenţei a anunţat că intenţionează să analizeze achiziţia Postmaster de către familia Radu. Octavian-Claudiu Radu şi Anca-Otilia Radu conduc un grup de companii (Grupul Radu) activ în domeniul poştal/ curierat, în care prestează activităţi de transport marfă paletizată, activităţi de transport marfă şi casă de expediţii, curierat intern şi internaţional, precum şi servicii depozitare şi manipulare. Postmaster este prezentă în România cu servicii poştale standard de trimitere de corespondenţă internă (scrisori), servicii poştale de trimitere de publicitate adresată, dar şi cu servicii de trimiteri expres, precum şi cu servicii de publicitate neadresată. Zoto Investments este o societate de tip holding, care deţine mai multe companii în România, dintre care active sunt doar Total Post Mail Services şi Real Print Solutions. Acestea desfăşoară activităţi în domeniul serviciilor poştale, cu precădere pe piaţa serviciului poştal standard de trimitere de corespondenţă internă.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.