Economic

Producătorii şi procesatorii vor să scumpească carnea de porc cu 20%

Ziarul de Vrancea
5 apr 2017 1061 vizualizări
Preţul cărnii de porc a ajuns la 5,5 lei pe kilogram în viu la începutul lunii aprilie la poarta fermelor din România, în creştere cu 37,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut

Producătorii şi procesatorii susţin că preţul cărnii de porc a crescut în ultimul an cu aproximativ 40% şi avertizează că în această lună ar urma să fie înregistrate scumpiri de până la 20% pentru carnea proaspătă şi de 6-10% pentru preparatele din carne, în timp ce retailerii şi specialiştii din industria alimentară afirmă că nu există motive pentru astfel de creşteri de preţuri. Preţul cărnii de porc a ajuns la 5,5 lei pe kilogram în viu la începutul lunii aprilie la poarta fermelor din România, în creştere cu 37,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc (APCP). „În fiecare an în perioada aceasta preţurile cresc. Am resimţit de la începutul anului când vindeam cu 4,7 lei pe kilogram, iar acum am ajuns la un preţ de 5,7 lei pe kilogram. A crescut cererea. Întotdeuna începând cu luna aprilie şi sfârşind cu luna septembrie există o curbă a creşterii. Din septembrie scade din nou. În această perioadă creşte consumul, ies oamenii la iarbă verde”, a afirmat preşedintele APCP, Ion Ladoşi, pentru News.ro. Scumpirile au fost generate în principal de factori externi, în condiţiile în care România importă cantităţi importante de carne de porc. „Este o chestiune legată de piaţa europeană. Având în vedere că exporturile către Asia sunt ridicate, cred că există o lipsă de carne de porc pe piaţa europeană şi asta a dus la o creştere de preţ. Anul trecut, pe vremea aceasta, preţul cărnii de porc era de 4 lei pe kilogram, iar acum este de 5,5 lei pe kilogram”, a precizat Ladoşi. În acelaşi timp, proprietarul producătorului de mezeluri Cris- Tim, Radu Timiş, susţine că în aprilie preţurile vor creşte cu 10- 20% în cazul cărnii proaspete de porc şi cu 6- 10% în cazul mezelurilor, faţă de luna martie din acest an. „Sunt două motive. Unul este ceea ce s-a întâmplat anul trecut când efectivele de matcă de scroafe au fost tăiate pentru că a fost cel mai mic preţ din ultimii cinci ani, legat de embargoul cu Rusia şi de o supraproducţie de carne de porc, iar în anul acesta a fost o cerere mai mare decât oferta”, a spus Timiş, pentru News.ro."Partea asiatică a crescut cu 15%. Un purceluş de 22 de kilograme a ajuns de la 40 de euro la 82 de euro. S-a dublat preţurile purceluşilor într-un an", a completat el. Producătorii şi procesatorii din România sunt influenţaţi de piaţa internaţională, iar estimările proprietarului Cris Tim arată că preţul cărnii de porc va creşte cu 36% până la sfârşitul anului. „Marea majoritatea a procesatorilor vor mări preţurile preparatelor din carne cu 6- 10%, dar în ceea ce priveşte carnea proaspătă, luna aceasta vom vedea creşteri de 15-20%. Acolo este influenţa directă a celor ce cumpără carne la carcasă. Săptămâna trecută a fost înregistrat cel mai mare preţ la bursa din Germania: carcasa de porc a ajuns la 1,68 de euro”, a explicat Timiş, care se aşteaptă la noi scumpiri şi în luna mai. În prezent, preţul cărnii de porc a ajuns cu 40% mai mare faţă de aceeaşi perioadă din 2016, spun jucătorii din sector. Pe de altă parte, retailerii şi specialiştii din industria alimentară susţin că nu există motive pentru astfel de creşteri de preţuri. „Nu văd un motiv pentru a creşte preţul cărnii de porc atât timp cât nu avem o creştere substanţială a cărnii din import, pentru că balanţa se face între ce este în afară şi ce este în interiorul ţării. Şi nu văd ce ar duce la această creştere, nu cred în poveşti de genul acesta. Am discutat cu procesatori de carne şi mi-au spus că este o creştere sensibilă, dar care să nu îngrijoreze”, a declarat, pentru News.ro, directorul departamentului Relaţii Instituţionale şi Dezvoltare Durabilă din cadrul Carrefour România, Florin Capăţână.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.