Economic

Veste proastă: 19% dintre companii se aşteaptă la scăderea cifrei de afaceri

Ziarul de Vrancea
30 mar 2017 722 vizualizări
Doar 28% dintre companii se aşteaptă la o creştere de 10%-20% a cifrei de afaceri în acest an

Una din cinci companii (19%) din România se aşteaptă în acest an la scăderea cifrei de afaceri, pe fondul incertitudinii politice de la începutul anului, reiese din studiul publicat joi de compania de consultanţă Valoria. Compania Valoria a realizat un studiu privind percepţia managerilor asupra evoluţiei mediului de afaceri românesc în 2017. Studiul are la bază un chestionar care analizează percepţiile a 314 executivi de top provenind din companii cu activitate în diverse industrii. Chestionarul a fost aplicat în perioada 1 februarie – 20 martie 2017. În conformitate cu răspunsurile primite, doar 28% dintre companii se aşteaptă la o creştere de 10%-20% a cifrei de afaceri în acest an. Cele mai multe companii (43%) prevăd o creştere de 1%-10% a afacerii lor în 2017. Din analiza la nivel de industrii, procentele de creştere prevăzute pentru acest palier (1%-10%) sunt foarte diferite. Altfel, 54% dintre companiile din comerţ spun că vor avea o astfel de creştere, 46% din industrie/producţie, 41% din servicii şi doar 33% din IT. Companiile care se aşteaptă la stagnarea sau scăderea cifrei de afaceri în acest an sunt: 16% din industrie, 13% din servicii, 8% din comerţ, 11% din IT şi 17% din construcţii. „Sub aspect macroeconomic, în 2016, România a înregistrat cea mai mare creştere economică din UE. Numai că, la început de 2017, răspunsurile companiilor par să indice un optimism rezervat. Chiar dacă realităţile fiecărei industrii sunt specifice, se pot citi semnele unei precaute previzionări a evoluţiilor la nivelul companiilor, într-un an care pune presiune pe mediul de afaceri şi nu numai”, a declarat partnerul în cadrul companiei Valoria şi co-autoare a cercetării, Elena Badea. Previziunile privind evoluţia profitului în 2017 sunt ceva mai optimiste. Deşi 32% din companii se aşteaptă ca rata de creştere a profitului lor să fie în intervalul 1%-5%, 18% se aşteaptă ca profitul companiei să crească între 5%-10% şi 21% între 10%-20%, iar 17% previzionează să obţină rate de profit de la 20% la peste 30%. Doar 12% dintre companii au aşteptări negative în legătură cu profitul pe care îl vor avea în anul 2017. Conform rezultatelor cercetării, 16% dintre companii spun că vor creşte investiţiile cu 1%-5% în 2017, 39% vor să îşi crească investiţiile cu 5%-20% în comparaţie cu anul anterior, iar 24% spun că vor creşte investiţiile de la 20% până la peste 30%. În cazul a 10% dintre companii investiţiile stagnează în acest an, iar pentru 11% investiţiile scad în comparaţie cu 2016. Anul acesta, 17% dintre companii nu se aşteaptă la nicio creştere a numărului de angajaţi. În acelaşi timp, 39% dintre companii spun că se aşteaptă ca personalul lor să crească cu 1%-5% în acest an. Doar 24% dintre companii se aşteaptă ca numărul de angajaţi să crească cu 5%-10%, iar 13% dintre companii cu 10%-20%. În 2017, 41% dintre companii se aşteaptă ca salariile să crească între 5% şi 10%, 25% dintre companii se aşteaptă la salarii în creştere cu 10%-20%, iar 24% dintre companii care se aşteaptă la creşteri de 1%-5%. Numai 4% dintre companii nu se aşteaptă la schimbări în ce priveşte nivelul salariilor în 2017. Cele mai importante cinci provocări pentru companii în anul 2017 sunt: starea generală a economiei (41%), instabilitatea politică şi legislativă (28%), reducerea nivelului investiţiilor interne (23%), problemele cu găsirea forţei de muncă calificată (17%) şi creşterea accentuată a nivelului salariilor (13%).



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.