Economic

Reprezentanții Finanțelor se întâlnesc joi cu contribuabilii

Mihai Boicu
28 mar 2017 421 vizualizări
Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Vrancea organizează joi o întâlnire cu contribuabilii din județ, pe tema noutăților legislative care au apărut în luna martie.

„Acordarea de îndrumare şi asistenţă contribuabililor în domeniul fiscal are scopul de a sprijini contribuabilii în vederea înţelegerii obligaţiilor fiscale ce le revin şi de a facilita îndeplinirea acestora. Sfera activităţii de îndrumare şi asistenţă cuprinde impozitele, taxele, contribuţiile sociale şi alte venituri bugetare administrate de A.N.A.F”, se arată într-un comunicat de presă al AJFP Vrancea. Scopul declarat al întâlnirii este dezvoltarea unui parteneriat între instituție și contribuabil, ”o administrație fiscală apropiată de cetățeni și mediul de afaceri”. (M.B.)

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.