Economic

Gazele pentru populaţie se vor scumpi cu 8,5% în acest an

Ziarul de Vrancea
19 mar 2017 526 vizualizări
“Este foarte clar că România şi-a asumat o liberalizare a preţului la gaze încă din 2007. Trebuie să spunem, în acelaşi timp, că foarte multe guverne, din diverse motive, tot timpul au amânat acest lucru”, spune ministru Energiei

Liberalizarea preţurilor gazelor naturale pentru populaţie se va face în două etape: piaţa între producători şi furnizori se va liberaliza în acest an, iar etapa următoare, de liberalizare a preţurilor între furnizori şi clienţii casnici, se va încheia în 2021, a declarat, într-un interviu acordat News.ro, ministrul Energiei, Toma Petcu care susţine că, în urma analizelor ANRE, până la sfârşitul anului preţul final al gazelor naturale pentru populaţie s-ar putea majora cu cel mult 8,5%. Ministrul a explicat că prima etapă de liberalizare se va putea amâna doar cu acordul Comisiei Europene, în cazul în care Parlamentul hotărăşte în acest sens. În cadrul interviului, ministrul ALDE, instalat în funcţie în urmă cu două luni, a mai spus că i-a cerut premierului să trimită corpul de control la compania Nuclearelectrica, pentru a verifica în special rezilierea contractului cu Compania Naţională a Uraniului (CNU), şi a dispus companiilor din subordine care au profit să aloce în acest an 20% din venituri pentru investiţii. “Este foarte clar că România şi-a asumat o liberalizare a preţului la gaze încă din 2007. Trebuie să spunem, în acelaşi timp, că foarte multe guverne, din diverse motive, tot timpul au amânat acest lucru. Dacă vrem să discutăm despre modificarea OUG 64/2016, aş pleca puţin de la Ordonanţa în sine. Aici am două considerente de spus: în primul rând, cred că nu ar fi trebuit ca fostul Guvern să accepte ca, într-un fel, interconectorul BRUA să fie legat sau condiţionat de aplicarea acestei OUG. Şi, dacă tot şi-au asumat acest lucru, ar fi trebuit, atunci, să facă această liberalizare încă de anul trecut. Dar acum este post-factum şi noi trebuie să găsim soluţii în acest moment. Pe de altă parte, trebuie să aşteptăm decizia Parlamentului. Aşa este corect. Acolo au fost dezbateri în cadrul Comisiei de Industrii, cu argumente pro şi contra. Şi Ministerul Energiei şi-a susţinut punctul de vedere. (Unii parlamentari chiar au cerut, în cadrul dezbaterilor, amânarea cu câteva luni a aplicării prevederilor OUG 64/2016, n.r.).”, susţine ministrul. Întrebat ce se va întampla cu preţurile, ministrul a oferit următorul răspuns: “Legat de acestă agitaţie în piaţă, în sensul că preţul gazelor se poate mări cu 40%, 70% sau chiar 100%, am discutat cu domnul Havrileţ, preşedintele ANRE, instituţia care reglementează tarifele la gazele naturale, şi mi-a spus foarte clar că acest lucru este imposibil. Dumnealui chiar a înaintat o notă către Comisia de Industrii şi spre ştiinţă Ministerului Energiei, în care, din evaluarea dumnealor, dacă s-ar produce această liberalizare începând cu 1 aprilie, preţurile ar putea creşte, până la sfârşitul anului, cu un procent maxim cuprins între 6,5 şi 8,5%”, a spus Toma Petcu.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.