Economic

Consiliul Concurenţei a început o anchetă privind sarea pentru deszăpezire

Ziarul de Vrancea
14 mar 2017 346 vizualizări
Funcţionarea defectuoasă a pieţei pe care Salrom face legea este vizată de ancheta autorităţii de concurenţă.

Consiliul Concurenţei a anunţat, marţi, că a început o anchetă în sectorul sării utilizate pentru deszăpezire, în condiţiile în care România are un singur producător de sare, Salrom, controlat de stat. Este a doua anchetă care are legătură cu Societatea Naţională a Sării (Salrom). Miercuri, reprezentanţi ai Ministerului Economiei au precizat, pentru News.ro, că, în aceste zile, Corpul de control al ministrului se află la Salrom, ancheta vizând mai ales nereguli în ceea ce priveşte aplicarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 109 privind guvernanţa corporativă a companiilor de stat. Totuşi, anchetele vizează aspecte diferite.  "În cadrul studiului vor fi analizate condiţiile structurale ale pieţei, comportamentul actorilor şi cât de mult acestea influenţează evoluţia variabilelor pieţei (preţ, calitate, diferenţierea produselor etc.). De asemenea, se va efectua o analiză detaliată a cadrului legislativ aplicabil şi a restricţiilor pe care acesta le-ar putea genera pe piaţă", a menţionat Consiliul Concurenţei.  România are un singur producător de sare, Salrom, care a refuzat, în iulie 2016, să depună ofertă la licitaţia organizată de CNADNR (actuala CNAIR) pentru sarea necesară pentru deszăpezire pentru următorii patru ani. Ulterior, în octombrie 2016, CNAIR a fost nevoită să organizeze o nouă licitaţie deschisă privind achiziţia de sare pentru deszăpezire, doar pentru iarna 2016-2017. În urma licitaţiei, CNAIR a semnat un contract cu Salrom în valoare de 75,6 milioane lei (16,7 milioane euro), cu TVA, pentru furnizarea de sare necesară deszăpezirii pentru iarna 2016-2017. Funcţionarea defectuoasă a pieţei pe care Salrom face legea este vizată de ancheta autorităţii de concurenţă. "În cazul în care sunt identificate disfuncţionalităţi care afectează mediul concurenţial, Consiliul Concurenţei poate propune modificarea sau revizuirea reglementărilor, poate emite clarificări sau atenţionări către mediul de afaceri sau administraţia publică, cu scopul de a elimina barierele concurenţiale şi de a îmbunătăţi eficienţa economică a sectorului, sau poate impune, prin decizie, măsurile necesare, adecvate şi proporţionale pentru remedierea disfuncţionalităţilor pieţei", a arătat autoritatea antimonopol. Compania Salrom este controlată de statul român, prin Ministerul Economiei, care deţine 51% din acţiuni, restul acţiunilor fiind deţinute de Fondul Proprietatea. Salrom a avut în 2015 o cifră de afaceri de 301,5 milioane lei şi un profit net de 15,8 milioane lei. Compania are circa 1.700 de angajaţi.

POZA: W:ă170314ădezapezire.jpeg



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.