Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE: În România sunt la vânzare minimum trei bănci semnificative

Ziarul de Vrancea
9 mar 2017 1185 vizualizări
În România există cel puţin trei bănci semnificative scoase la vânzare, iar grupul financiar maghiar OTP are suficienţi bani s-o cumpere pe oricare, în contextul în care lichidităţile la nivel de grup sunt de 8 miliarde euro, iar pentru piaţa din România ar fi suficiente în prezent 10-15 bănci mari, a declarat joi directorul general adjunct în cadrul OTP Group, divizia corporaţii, László Wolf, în cadrul evenimentului Agri Investors Conference, organizat la Budapesta de către OTP Bank, în colaborare cu Ambasada României în Ungaria

Directorul general al sucursalei din România a băncii maghiare OTP Bank, László Diósi, a declarat recent, pentru News.ro, că este probabilă achiziţia, de către grupul bancar ungar, a unei bănci cu o cotă de piaţă în România de cel puţin 1% în acest an, dar nu la orice preţ, în condiţiile în care obiectivul băncii, de a atinge o cotă de piaţă de 5% în trei ani, este aproape imposibil de atins doar pe cale organică. Potrivit datelor BNR, băncile private cu o cotă de piaţă de cel puţin 1%, dar mai mică de 5%, în 2015, sunt Intesa SanPaolo, Credit Europe Bank, Veneto Banca, Banca Românească, Piraeus Bank, Citibank, Garanti Bank, Bancpost şi Alpha Bank. Wolf a declarat joi că în România sunt mai multe bănci scoase la vânzare, dintre care cel puţin trei sunt semnificative, iar grupul maghiar are suficiente lichidităţi pentru a cumpăra pe oricare dintre ele.
”În România sunt scoase la vânzare minimum trei bănci semnificative, dar dacă le luăm în calcul şi pe cele mai mici sunt mai multe. Avem bani să cumpărăm oricare dintre ele, vom vedea pe care. La nivel de grup avem lichidităţi totale de 8 miliarde euro, dar nu toţi banii pot fi folosiţi pentru achiziţii”, a afirmat Wolf. El nu a vrut să dea indicii asupra bugetului alocat de OTP pentru o astfel de achiziţie, dar a subliniat că preţurile băncilor din regiune sunt în creştere. ”Băncile din regiune sunt tot mai scumpe, competiţia pentru achiziţia lor a devenit mai dură, în contextul în care datele macroeconomice pentru ţările din această zonă arată foarte bine”, a declarat Wolf. Reprezentantul OTP Group a subliniat că, deşi în România există 37 de bănci, în prezent ar fi suficiente 10-15 bănci mari.

Google lansează două programe de sprijinire a start-up-urilor din România

Google anunţă lansarea programelor Launchpad Start şi Campus Residency pentru start-up-urile din România şi din restul ţărilor din Europa Centrală şi de Est, se arată într-un comunicat transmis de companie. Launchpad Start este un program de mentorat de o săptămână, dedicat start-up-urilor aflate la început. În 24 aprilie, start-up-urile vor începe prima ediţie a programului în Campusul Google din Varşovia, la care vor participa 10 start-up-uri şi peste 50 de mentori. Start-up-urile interesate pot aplica până pe 2 aprilie, iar programul nu implică niciun cost pentru invitaţi.„Prin aceste programe vrem să fim alături de antreprenorii din domeniul tehnologiei în toate stadiile de dezvoltare, de la start la creştere şi expansiune globală”, a declarat directorul campuslui din Varşovia, Rafal Plutecki. Campusul Residency este un program cu durată de şase luni, adresat start-up-urilor dezvoltate din Europa Centrală şi de Est.  Companiile interesate din zona Europei Centrale şi de Est pot aplica până la 11 aprilie. Google a lansat Campus Varşovia în noiembrie 2015. Campusul a ajuns la aproape 9.000 de membri şi a găzduit peste 560 de evenimente pentru start-up-uri din Europa Centrală şi de Est.

Valoarea tranzacţiilor imobiliare din Romania a atins 850 milioane de euro

România a înregistrat anul trecut tranzacţii imobiliare în valoare de 850 milioane euro, în creştere cu 31% faţă de 2015, arată un raport publicat ieri de compania de consultanţă imobiliară DTZ Echinox, care menţionează că aproape 70% din tranzacţii au fost făcute de investitori din Singapore, Africa de Sud sau Statele Unite, adică din afara Europei. În urmă cu zece ani, la momentul aderării României la Uniunea Europeană, cei mai activi investitori proveneau din Austria, alte surse importante de capital pentru piaţa imobiliară fiind în ţări precum Germania, Franţa sau Marea Britanie. Anul trecut, în topul celor mai mari investitori în piaţa locală s-au situat grupurile Growthpoint şi NEPI din Africa de Sud, GIC din Singapore sau americanii de la Lone Star, proprietarii companiei GTC, alături de companii europene precum Catinvest (din Franţa) sau PPF Real Estate (din Republica Cehă). „Pentru piaţa imobiliară, anul 2016 a fost încurajator prin prisma unei lichidităţi în creştere. Spectrul investitorilor care au cumpărat active de dimensiuni semnificative în România s-a lărgit, tendinţă care ne aşteptăm să se menţină şi în 2017. Randamentul investiţiilor este constant, ceea ce contribuie la crearea unui mediu stabil şi predictibil pentru potenţialii cumpărători”, a afirmat reprezentantul departamentului Pieţe de Capital din cadrul DTZ Echinox, Tim Wilkinson. Bucureştiul a atras 77% din valoarea totală a investiţiilor, cele mai tranzacţionate proprietăţi fiind clădirile de birouri. În oraşele regionale, interesul investitorilor a fost atras de segmentul spaţiilor de retail, fiind tranzacţionate centre comerciale din Sibiu, Craiova, Piatra Neamţ şi Arad. Segmentul de birouri a fost în 2016 cel mai atractiv, cu o pondere de 44% din valoarea tranzacţiilor, fiind urmat de retail (31%) şi industrial (25%).  Potrivit DTZ Echinox, randamentele pentru proprietăţile prime din Bucureşti se situează la nivelul de 7% pe segmentul de retail, respectiv 7,25% pe segmentul de birouri. Faţă de randamentele din alte capitale din regiune (Varşovia, Praga, Bratislava şi Budapesta), randamentele din Bucureşti sunt mai ridicate, în medie, cu 1,4 puncte procentuale pe segmentul de birouri şi cu 1,8 puncte procentuale pe segmentul de retail.

Avem cea mai mare povară a cheltuililor pentru locuinţe

Grecii, românii şi germanii sunt europenii cu cea mai mare povară a costurilor legate de locuinţe, care includ atât chiriile sau ratele la bancă pentru credite imobiliare, cât şi cheltuielile pentru întreţinere, arată un raport al biroului european de statistică, Eurostat, publicat joi. Datele, valabile pentru anul 2015, analizează proporţia cetăţenilor din fiecare stat memebru al Uniunii Europene care trăia în gospodării ce cheltuie peste 40% din venituri pentru costuri legate de locuinţă. Astfel, în 2015, 11,3% din populaţia UE trăia în gospodării care au cheltuit peste 40% din venituri pentru chirie sau rată la bancă pentru credit imobiliar şi pentru costurile cu întreţinerea (apă, canalizare, electricitate, încălzire şi gaze). Cea mai mare povară se înregistra în Grecia, unde 40,9% din populaţie trăia în 2015 în gospodării ce cheltuiau peste 40% din venituri pentru a acoperi costurile legate de locuinţă, arată datele Eurosat. Pe locurile următoare, dar la mare distanţă de Grecia, se află România, unde 15,9% din populaţie trăia în gospodării afectate de costurile cu locuinţa, Germania (15,6%) şi Danemarca (15,1%).

Mulţi români cer sfaturi legate de investiţii de la cine nu trebuie

Preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Lucian Anghel, a declarat joi că este posibil ca românii să ceară un sfat privind investiţiile de la cine nu trebuie, având în vedere că peste jumătate dintre femei şi aproape 39% dintre bărbaţi cer un sfat investiţional de la prieteni sau familie. “55% dintre femei şi aproape 39% dintre bărbaţi, în principal, cer un sfat investiţional de la prieteni sau familie. Este foarte probabil ca românii sa ceară un sfat investiţional de la cine nu trebuie. Şcoala nu ne învată cum să ne gestionăm banii”, a afirmat Anghel. Din perspectiva investitorilor care au zeci de miliarde de euro în depozite bancare, randamentul este cel mai important, a explicat preşedintele bursei. Potrivit BVB, piaţa de capital din România se află printre puţinele pieţe din lume care a înregistrat constant în ultimii cinci ani randamente pozitive, incluzând şi dividendele, în echivalent euro.  Piaţa de capital din România a inregistrat un randament de 97% în ultimii cinci ani, rată care poziţionează bursa românească pe locul al doilea în rândul celor 14 pieţe din Europa analizate.  “Am analizat 14 indici europeni, iar din aceşti indici am constat că românii, care au avut curajul să investească în urmă cu cinci ani, şi-au dublat investiţia în euro. (...) Cu un randament de 97% am bătut Germania, Ungaria şi Franţa. Avem cel mai mare dividend din lume. Din cei 14 indici, Polonia este pe locul 12 din 14. Ca rulaj bate toată Europa, dar ca randament este plus 15% şi noi avem 97%, potrivit datelor Bloomberg”, a mai spus Anghel.

Eşec la licitaţia de titluri de stat pe trei ani

Licitaţia de joi organizată de Ministerul Finanţelor pentru obligaţiuni scadente în 26 februarie 2020 s-a încheiat cu un eşec, reprezentanţii statului respingând toate ofertele băncilor, în condiţiile în care sumele oferite au fost sub valoarea licitaţiei, iar dobânzile au fost considerate prea mari, arată datele publicate de Banca Naţională a României (BNR). Licitaţia a avut o valoare anunţată de 600 milioane lei, dar oferta de finanţare a băncilor a fost slabă, de doar 532 milioane lei.  "Ministerul Finanţelor Publice respinge în totalitate ofertele de cumpărare transmise considerându-le la un nivel neacceptabil al preţului ofertat", arată cumunicatul BNR. Eşecul este o surpriză pentru analişti, care anticipau un rezultat pozitiv. Astfel, într-un raport publicat joi dimineaţă, analiştii Raiffeisen Bank estimau că licitaţia "este probabil să aibă succes", în timp ce analiştii ING Bank prognozau că excedentul de lichiditate din piaţă va genera cerere, iar dobânzile s-ar putea situa în aproapiere de 2,32% pe an sau chiar mai sus, din cauza riscurilor în creştere.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.