Economic

ATENŢIE: În 501 localităţi riscaţi să plătiţi la telefon mai mult decat face

Ziarul de Vrancea
9 mar 2017 1197 vizualizări
Acest lucru se poate întampla din cauza că telefoanele pot intra în roaming fără ca posesorii lor să vrea acest lucru

Utilizatorii de telefonie şi internet mobil din România care au serviciul de roaming activat se pot conecta automat şi involuntar la o reţea dintr-o ţară vecină în 501 de localităţi situate în apropiere de graniţă, cu 11 mai puţin faţă de raportul efectuat în aprilie 2015, a anunţat joi Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). Informaţiile au fost obţinute în urma unei evaluări a situaţiilor de roaming involuntar în zonele de graniţă, realizată prin măsurări pe traseele situate în vecinătatea frontierei de stat în noiembrie 2016. Anterior, ANCOM a realizat un raport similar în aprilie 2015. Evaluarea arată că utilizatorii români se pot trezi cu o factură semnificativ mărită chiar dacă nu au părăsit ţara, în cazul în care se conectează automat la o reţea de roaming. Cele mai multe locălităţi în care pot să apară astfel de situaţii sunt situate în judeţele Satu Mare (62 de localităţi, faţă de 63 în raportul anterior, la graniţa cu Ucraina şi Ungaria), Botoşani (42 de localităţi, faţă de 44 în raportul anterior, la graniţa cu Ucraina şi Republica Moldova), Iaşi (34 de localităţi, faţă de 42 în raportul anterior, la graniţa cu Republica Moldova), Timiş (38 de localităţi, cu o localitate mai puţin faţă de raportul anterior, la graniţa cu Serbia şi Ungaria) şi Bihor (32 de localităţi, faţă de 33 în raportul anterior, la graniţa cu Ungaria). Utilizatorii pot evita accesarea învoluntara a serviciilor în roaming prin selectarea manuală a reţelei şi dezactivarea opţiunii telefonului de selectare automată a reţelei, printr-o solicitare către operator pentru a activa serviciul de roaming numai la cerere şi prin verificarea reţelei înainte de a utiliza dispozitivul mobil, iîn cazul în care selectarea reţelei rămâne pe modul automat. Cele mai scumpe tarife de roaming sunt la frontierele cu Serbia, Ucraina şi Moldova, state în afara Uniunii Europene şi în care nu operează reglementările de reducere a tarifelor de roaming valabile în blocul comunitar.  În schimb, pentru Bulgaria şi Ungaria, state membre ale UE, operează tarifele maxime de roaming valabile în spaţiul comunitar. Reprezentanţii Parlamentului European, ai Consiliului şi ai Comisiei Europene au ajuns în 1 februarie la un acord referitor la reglementarea pieţelor de roaming angro, ca ultim pas pentru eliminarea tarifelor de roaming din iunie 2017. Tarifele pentru convorbirile telefonice în roaming în Uniunea Europeană s-au redus, de la 30 aprilie 2016, la niveluri apropiate costurilor aplicate local. La acestea, operatorii pot adăuga anumite taxe suplimentare maximale, aceasta fiind ultima etapă de preţuri reglementate de Comisia Europeană înainte de eliminarea completă a tarifelor de roaming, la jumătatea anului viitor.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.