Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE: Profiturile companiilor europene cresc mai mult decât cele ale firmelor din SUA

Ziarul de Vrancea
3 mar 2017 879 vizualizări
Profiturile companiilor europene cresc mai mult decât cele ale companiilor din Statele Unite pentru prima oară în ultimul an şi jumătate, analiştii anticipând continuarea tendinţei în 2017, transmite Bloomberg.

Sezonul raportărilor financiare pentru trimestrul patru al anului trecut se apropie de sfârşit, iar datele actuale arată o creştere de 11% a profiturilor companiilor europene membre ale indicelui pan-european Stoxx 600, faţă de intervalul similar al anului anterior. Aceasta este cea mai mare creştere consemnată în ultimii doi ani şi de peste două ori mai mare comparativ cu avansul de 5% al profiturilor companiilor membre ale indicelui american S&P 500, potrivit datelor JPMorgan Chase. Între factorii care vor susţine în acest an profitabilitatea companiilor europene se află slăbiciunea euro, creşterea preţurilor mărfurilor şi redresarea sectorului bancar

PSA este aproape de un acord de preluare a Opel de la General Motors

PSA şi General Motors speră să anunţe preluarea Opel de către grupul francez în următoarele zile, după ce au rezolvat diferenţele de opinie legate de obligaţiile legate de pensii la divizia europeană a grupului american şi alte probleme, au declarat surse citate de Reuters. Discuţiile progresează înainte de o şedinţă a board-ului PSA care va avea loc înainte de anunţarea acordului, au spus persoanele, care au adăugat că anunţul ar putea fi făcut cel mai devreme luni, în ajunul salonului auto de la Geneva. Sursele au avertizat că discuţiile nu au fost finalizate, neexistând garanţii că acestea vor fi definitivate sau că board-ul PSA vor aproba acordul. ”Lucrurile avansează aşa cum trebuie. Există acum un semntiment de încredere”, a spus una din surse. Purtătorii de cuvânt ai PSA şi Opel au refuzat să comenteze. PSA, producătorul mărcilor Peugeot şi Citroen, şi General Motors au anunţat luna trecută că negociază achiziţia Opel şi a mărcii britanice Vauxhall de către grupul francez, provocând îngrijorare legată de posibile concedieri. PSA şi General Motors împart deja o parte din tehnologie şi producţie în cadrul unei alianţe. Primele modele dezvoltate în cadrul acestui parteneriat vechi de cinci ani vor fi prezentate la salonul de la Geneva, care va fi deschis pentru presă marţi. Directorul general al PSA, Carlos Tavares, a declarat săptămâna trecută că preluarea Opel ar oferi oportunitatea creării unui campion auto european, ale cărui vânzări anuale ar depăşi rapid 5 milioane de vehicule. Grupul francez anticipează şi obţinerea unor economii de pâmă la 2 miliarde de euro în urma preluării, au spus surse apropiate situaţiei.

Afacerile din comerţul cu amănuntul şi-au temperat creşterea

Cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul, considerat cel mai important indicator al consumului populaţiei, a crescut în prima lună a acestui an cu 6,4% faţă de ianuarie 2016, ritm mult mai temperat comparativ cu cel înregistrat anul trecut, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS). În decembrie 2016, vânzările de retail au urcat cu doar 7,2% faţă de ultima lună din 2015, cel mai slab ritm lunar din 2016 şi sub aşteptările din piaţă. Cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut în 2016 cu 13,5% faţă de anul precedent, cel mai înalt ritm din 2007. În 2015, cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul crescuse cu 8,9% faţă de anul precedent, după un avans de 7% în 2014. Datele oficiale arată că ritmul de creştere din luna ianuarie 2017 este cel mai slab ritm lunar înregistrat din luna mai 2015. Cel mai înalt ritm de creştere din ultimele luni a fost înregistrat în februarie 2016, de 21,8% faţă de februarie 2015, nivel record din 2008 încoace. Datele oficiale, care exclud vânzările de autovehicule şi motociclete, arată că afacerile din comerţ au fost susţinute în luna ianuarie în special de vânzările de bunuri carburanţi, care au urcat cu 15,5% faţă de prima lună din 2016.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.