Economic

Culmea ironiei: Fondurile pentru fermieri, folosite pentru protecţie socială

Ziarul de Vrancea
28 feb 2017 185 vizualizări
Fondurile europene din agricultură nu au fost alocate întotdeuna unde trebuie, având în vedere că 30% din fondurile absorbite de România prin subvenţii agricole şi proiecte finanţate de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) au plecat către protecţie socială, a declarat, marţi, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR),

Laurenţiu Baciu. “Fondurile europene din agircultură au contribuit substanţial la dezvoltarea fermelor din România, dar nu întotdeauna s-au alocat unde trebuie. Foarte mulţi bani s-au pierdut pe protecţie socială. 30% din fondurile absorbite de România au plecat spre protecţia socială”, a spus Baciu. Acesta susţine că încurajarea unor fermieri care nu sunt dispuşi să aducă plusvaloare în agricultură nu este benefică, astfel că aceştia nu ar trebui să primească subvenţii sau alte fonduri europene. “Pentru o evoluţie sănătoasă, banii daţi trebuie să se întoarcă. Din cele 10 milioane de hectare, 3 milioane de hectare sunt ale celor despre care vorbesc. Ei lucrează, dar nu aduc plusvaloare. Eu mai degrabă dau bani cui care arată că aduce plusvaloare decât să-i dau banii altuia degeaba. (...) Banul trebuie să circule”, a completat Baciu, la conferinta "Agricultura de precizie: Tehnologii şi Inovaţii", organizată de TMT PR. Preşedintele LAPAR a mai atătat că pentru ca fermierii să ţină pasul cu alţi fermieri europeni, aceştia trebuie să apeleze la o agricultura modernă. “Nu ne mai putem permite sa facem această activitate la voia întâmplării. Pentru a avea o anumită producţie trebuie să ţinem cont de anumiţi factori. Trebuie să analizăm fiecare specie în parte şi să vedem de ce condiţii are nevoie. Noi din cauza condiţiilor precare nu am reuşit să ţinem pasul cu tehnologia. A devenit o mare problemă recuperarea cheltuielilor deoarece piaţa este în stagnarea pe când preţurile inputurilor sunt în continuă ascensiune”, a adăugat Baciu.





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.