Economic

Comisia Europeană ne taxează din cauza legii legumelor şi alimentelor

Ziarul de Vrancea
15 feb 2017 247 vizualizări
Comisia Europeană a lansat o procedură de infringement împotriva României pentru că impune marilor comercianţi cu amănuntul să achiziţioneze cel puţin 51% din produse alimentare şi agricole de la producătorii locali, ceea ce contravine legislaţiei UE referitoare la libera circulaţie a bunurilor.

Executivul UE a decis miercuri să trimită scrisori de întârziere României şi Ungariei, pe motiv că normele lor naţionale privind comercializarea cu amănuntul a produselor agricole şi alimentare contravin legislaţiei UE. În România, marilor comercianţi cu amănuntul li se cere să achiziţioneze cel puţin 51% din produse alimentare şi agricole de la producătorii locali. Acest fapt pune probleme legate de libera circulaţie a mărfurilor. Aceeaşi lege prevede, de asemenea, obligaţia comercianţilor cu amănuntul de a promova produsele de origine română, limitându-le decizia de natură comercială privind alegerea produselor pe care le oferă, ceea ce contravine libertăţii de stabilire. În conformitate cu dreptul UE, restricţionarea acestor libertăţi este permisă numai în cazul în care există o nevoie justificată pentru a proteja un interes public major, precum sănătatea publică, iar măsurile adoptate nu trebuie să fie mai puţin restrictive. În Ungaria, o nouă lege prevede obligaţia comercianţilor cu amănuntul de a aplica aceleaşi marje de profit pentru produsele agricole şi alimentare interne şi pentru cele importate, în ciuda faptului că preţul produselor importate este condiţionat de fluctuaţii ale cursului de schimb valutar. Aceasta ar putea să descurajeze vânzările de produse agricole şi alimentare importate faţă de cele naţionale. Comisia şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că un astfel de obstacol ar încălca principiul liberei circulaţii a mărfurilor. Nici Ungaria, nici România nu au furnizat dovada faptului că măsurile naţionale sunt justificate şi proporţionale.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
vrinceanu, acum 185 zile, 20 ore, 37 minute, 12 secunde
Oameni buni treziti-va ! Marile magazine nu au cum sa achizitioneze direct de la sutele de mii de producatorii locali de legume si fructe. Statul roman (prin Min.agriculturii) trebuia sa desfasoare citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.