Economic

Se agită din nou apele în Grecia

Ziarul de Vrancea
12 feb 2017 898 vizualizări
Grecia şi creditorii săi ar trebui să aprobe rapid a doua evaluare a reformelor convenite în schimbul deblocării unor noi fonduri din programul de salvare, pentru că în caz contrar riscă să provoace instabilitate financiară în zona euro, a avertizat duminică un oficial european, transmite Reuters.

”Nu este momentul să ne întoarcem la instabilitate financiară”, a declarat Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte al Comisiei Europene şi şef pentru servicii financiare al UE, publicaţiei germane Welt am Sonntag. El a arătat că reformele din program sunt pentru îmbunătăţirea competitivităţii economiei elene şi pentru a da grecilor speranţa unor viitor stabil şi sigur. Grecia şi creditorii internaţionali au făcut progrese substanţiale în discuţiile de vineri pentru eliminarea diferenţelor referitoare la reforme. Preşedintele Eurogrup, Jeroen Dijsselbloem, a spus că discuţiile de vineri au adus toate părţile mai aproape de momentul în care creditorii vor trimite o delegaţie de experţi în Grecia pentru a pregăti raportul privind reformele.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.