Economic

Primăria Panciu a obţinut locul III la o campanie naţională

Mihai Boicu
10 feb 2017 666 vizualizări
Primăria Oraşului Panciu s-a clasat pe locul III în campania „Fii un exemplu pentru comunitatea pe care o conduci!”, organizată de Asociaţia Sistemul Naţional de Reciclare a Bateriilor (SNRB)

La nivel naţional, campania s-a desfăşurat în perioada 15 ianuarie – 30 decembrie 2016 şi a avut ca obiectiv creşterea gradului de informare a autorităţilor locale prin participare activă şi puterea exemplului în ceea ce priveşte colectarea  de baterii şi acumulatori uzaţi. Campania de Panciu s-a lansat pe 21 martie 2016, în cadrul evenimentului intitulat „Ora Pămantului 2016“. Cu acel prilej, primarul Iulian Nica a distribuit gratuit un număr de 13 containere speciale de colectare a bateriilor uzate către instituţii publice şi agenţi economici mari din oraş. Locul III a adus şi un premiu de 500 de euro. ”Suma o vom folosi pentru cateva dotări necesare Centrului social de recuperare şi reabilitare neuromotorie pentru persoane adulte, amplasat pe Bulevardul Independenţei, la parterul fostei Case a Agronomului“, a declarat primarul Iulian Nica. (M. B.)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.