Economic

Un fond britanic investeşte 16 milioane de euro în România

Ziarul de Vrancea
5 feb 2017 327 vizualizări
Compania British Romanian Investment Partenership, controlată de fondul britanic de investiţii ARDC care a fost înfiinţat de fraţii Cristian şi Liviu Mercioniu, vrea să finalizeze până în iunie 216 apartamente din cartierul Drumul Taberei, pe care intenţionează să le vândă până la finalul acestui an.

Compania mai are în plan demararea a cel puţin două proiecte rezidenţiale pe parcursul lui 2017. Circa 150 de oameni lucrează în această perioadă pe şantierul de pe Drumul Cooperativei din cartierul Drumul Taberei. Până la sfârşitul lunii februarie, muncitorii trebuie să predea la cheie 60 de apartamente, iar până la sfârşitul lunii iunie încă 156 de locuinţe. Primele familii se vor muta în luna martie, a declarat, într-un interviu acordat News.ro, directorul general al ansamblului rezidenţial New Residence din sectorul 5 al Capitalei, Cristian Mercioniu. Valoarea investiţiei în proiectul din Drumul Taberei se ridică la 10 milioane de euro. O parte din această investiţie este asigurată din resurselele fondului de investiţii ARDC creat de fraţii Mercioniu şi câţiva britanici, iar o altă parte este asigurată printr-o finanţare de la Libra Bank. Circa 20% din proiect este rezervat, iar preţurile locuinţelor pornesc de la 36.000 pentru o garsonieră şi ajung la 88.000 de euro pentru un apartament cu trei camere. “Aici a fost o oportunitate deoarece am cumpărăt terenul în 2015 la o licitaţie cu 72 de euro plus TVA pe metru pătrat. Terenul de aici are o suprafaţă de 10.000 mp. Este cel mai bun teren din zonă deoarece avem pe toate cele patru laturi străzi”, a spus Mercioniu. Dezvoltatorul are mare încredere în acest proiect şi chiar se aşteaptă să vândă toate locuinţele până la sfârşitul anului. Antreprenorul este încrezător că va reuşi să vândă toate apartamentele pe care le va construi în Drumul Taberei, deoarece din septembrie şi până la începutul acestui an a reuşit să rezerve 20% din apartamente fără să fie finalizat proiectul. New Residence din Drumul Taberei, este al doilea proiect rezidenţial dezvoltat de Cristian Mercioniu. Primul complex rezidenţial a fost ridicat în Măgurele, chiar lângă zona Bragadiru. După ce a stat şase ani în Spania şi a lucrat într-o agenţie imobiliară, Mercioniu s-a întors în România în 2006 şi a început să facă tranzacţii cu terenuri. Însă antreprenorul a rămas cu un teren în Măgurele, chiar lângă zona Bragadiru, pe care nu a reuşit să-l vândă. După ce a investit 700.000 de euro în achiziţia terenului cu o suprafaţă de 14.000 de metri pătraţi, Mercioniu a văzut ca singură soluţie pentru a-şi salva investiţia construirea unui ansamblu rezidenţial.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.