Economic

România a atras anul trecut 2,47 milioane de turişti străini

Ziarul de Vrancea
2 feb 2017 227 vizualizări
Cei mai mulţi străini care vizitează ţara noastră vin din Germania, Israel şi Italia

Numărul de turişti străini în România a crescut anul trecut cu 10,6% faţă de anul precedent, până la 2,47 milioane, număr-record al ultimelor decenii, în condiţiile în care a crescut atracţia ţării pentru turiştii din Europa, Asia şi America da Nord, arată datele publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS). În ultimii anii, numărul turiştilor străini în România a crescut rapid, la 1,71 milioane în 2013, 1,91 milioane în 2014 şi 2,23 milioane în 2015. Totuşi, România rămâne mult mai puţin atractivă pentru turiştii străini decât Bulgaria, ţară care a atras în 2016 un număr record de circa 8 milioane de turişti străini, mai mulţi decât populaţia ţării, potrivit datelor anunţate de ministrul bulgar al Turismului. În decembrie 2016 au fost înregistraţi 709.400 de turişti în România, ân creştere cu 8,2% faţă de decembrie 2015, din care 567.000 de români, cu o cotă de 79,9% din total, iar restul de 142.400 turişti străini. Numărul de turişti români a avansat cu 7,4% faţă de decembrie 2015, în timp ce numărul de turişti străni a crescut cu 11,3%.În total, în 2016, numărul de turişti în România - români şi străini - a crescut cu 10,4% faţă de 2015, până la 10,92 milioane. Numărul de turişti români a crescut în 2016 cu 10,3% faţă de 2015, până la 8,45 milioane, şi reprezintă 77,4% din numărul total de turişti, în timp ce numărul de turişti străini a avansat cu 10,6%, pânâ la 2,47 milioane. Din străinătate, cei mai mulţi turişti străini - 1,85 milioane - au venit în 2016 din Europa, în principal din celelalte 27 de state ale Uniunii Europene (1,58 milioane). Totuşi, turiştii din Asia au înregistrat cea mai mare creştere, de 11,1% faţă de 2015., până la 354.500. Cei mai mulţi turişti au venit anul trecut din Germania (281.704), Israel (251.908), Italia (233.787) şi Franţa (145.584). Numărul de înnoptări, un indicator cheie în sectorul turistic, a crescut cu 7,8% în 2016, la 25,27 milioane. În privinţa traficului de la frontiere, numărul de intrări de vizitatori străini în România a crescut cu 9,6% în 2016 comparativ cu 2015, până la 10,2 milioane, în timp ce numărul de ieşiri ale românilor din ţară s-a majorat cu 22,9%, la 16,1 milioane.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.