Economic

România, pe locul trei în lume după deficitul de angajaţi calificaţi

Ziarul de Vrancea
12 ian 2017 641 vizualizări
Tara noastră este depăşită de Japonia şi Taiwan n posturile cel mai dificil de ocupat în Romania sunt cele de meseriaşi, muncitori şi ingineri

Doar două ţări din lume - Japonia şi Taiwan - au dificultăţi mai mari decât România în ceea ce priveşte deficitul de angajaţi talentaţi, 72% dintre firmele de pe piaţa locală având această problemă, potrivit unui studiu efectuat de compania de cercetare în domeniul resurselor umane, ManpowerGroup, publicat ieri. Firmele care activează în România se confruntă cu dificultăţi tot mai mari în găsirea de angajaţi calificaţi, în contextul în care numărul şomerilor a ajuns la 521.202 în noiembrie 2016, nivel minim după izbucnirea crizei, în 2008, iar rata şomajului a coborât la 5,7%, potrivit datelor publicate recent de Institutul Naţional de Statistică (INS). Datele oficiale arată că numărul de locuri de muncă vacante din economia românească, un indicator al deficitului de forţă de muncă la nivel naţional, a crescut în al treilea trimestru din 2016 cu 16,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, la 62.900, în ciuda şomajului încă ridicat din unele regiuni.

O problemă fără precedent

În Japonia, 86% dintre firme au dificultăţi în a găsi angajaţi calificaţi, iar în Taiwan 73%. România este urmată, în clasamentul ţărilor cu cele mai mari probleme în găsirea de angajaţi calificaţi, de Hong Kong (69%), Turcia (66%) şi Bulgaria (62%). Problema cu care se confruntă România pe piaţa muncii este una fără precedent în istoria studiului Manpower. "Deficitul de talente raportat de angajatorii români a ajuns la o extindere fără precedent în istoria studiului din România, ponderea celor care întâmpină dificultăţi fiind dublă faţă de media europeană. În contextul unor intenţii de angajare favorabile, care în 2016 / 2017 şi-au atins şi depăşit deja nivelul istoric de optimism, competiţia pentru competenţele de care angajatorii au nevoie va deveni din ce în ce mai acerbă”, a declarat directorul de marketing pentru Europa în cadrul Manpower, Corina-Bianca Gonteanu.
La fel ca în ultimele trei ediţii ale studiului (2012 -2015), posturile cele mai dificil de ocupat sunt cele de meseriaşi calificaţi, urmate de muncitori, ingineri şi operatori producţie. În topul posturilor dificil de ocupat se regăsesc şi şoferii (locul 5), personalul pentru hoteluri şi restaurante (locul 6), programatori (locul 7), vânzători (locul 8), contabili (locul 9) şi manageri (locul 10). ”Angajatorii consideră că principalul motiv pentru care ocuparea acestor posturi vacante prezintă dificultăţi este lipsa candidaţilor disponibili, altfel spus numărul redus de candidaţi, identificat drept cauză a deficitului de 35% dintre angajatori. 21% spun că este vorba de lipsa competenţelor specifice rolului (hard skills), iar 18% menţionează lipsa de experienţă practică”, se arată în studiu.
Pentru a contracara deficitul de talente, cei mai mulţi angajatori (52%) oferă beneficii şi avantaje suplimentare candidaţilor, 51% investesc în dezvoltarea personalului existent, iar 48% oferă pachete salariale mai mari.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.