Economic

Hidroelectrica a câştigat şi ultimele procese cu “băieţii deştepti”

Ziarul de Vrancea
27 dec 2016 318 vizualizări
Potrivit fostului administrator judiciar, în perioada 2006-2012, Hidroelectrica a fost prejudiciată cu peste 1 miliard euro

Curtea de Apel Bucureşti a menţinut integral hotărârile Tribunalului şi a respins irevocabil pretenţiile contestatorilor, după ce Tribunalul Bucureşti a dat în fond câştig de cauză producătorului de energie Hidroelectrica şi fostului său administrator judiciar, Euro Insol, şi în toate acţiunile formulate de traderii de energie Energy Holding şi Alpiq, de producătorii Alro, Elsid, Electrocarbon şi de contractorii Romelectro şi Andritz, a anunţat ieri Euro Insol.Ultimii „băieţi deştepţi din energie” pierd astfel definitiv procesele cu Hidroelectrica, prin care cereau daune de peste 100 de milioane de euro, arată Euro Insol. „Suntem aproape de finalul unei bătălii judiciare întinsă pe o perioadă de peste patru ani şi care a făcut obiectul a peste 150 de procese instrumentate în faţa Tribunalului Bucureşti, a Curţii de Apel Bucureşti sau a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Prin aceste acţiuni ‚băieţii deştepţi’ vroiau să obţină anularea denunţării contractelor de către administratorul judiciar şi continuarea în aceleaşi condiţii vădit detrimentale pentru Hidroelectrica a acestor contracte până în 2018, respectiv 2019”, a declarat avocatul Remus Borza, care controlează Euro Insol. Potrivit fostului administrator judiciar, în perioada 2006-2012, Hidroelectrica a fost prejudiciată cu peste 1 miliard euro. „În subsidiar traderii de energie cereau instanţelor de judecată 600 de milioane de euro reprezentând daune pentru denunţarea acestor contracte frauduloase. Pe 19 ianuarie 2018 se vor judeca recursurile ‚băieţilor deştepţi’ la închiderea procedurii insolvenţii Hidroelectrica. Atunci sperăm să punem punct unuia dintre cele mai mari jafuri din istoria post decembristă a României”, a spus Borza. Printr-o decizie din 13 decembrie, instanţa a respins recursul declarat de Energy Holding împotriva sentinţei prin care i-au fost respinse de către Tribunal pretenţiile de 91 milioane lei formulate împotriva Hidroelectrica. Energy Holding pretindea această sumă cu titlu de despăgubiri pentru faptul că în anul 2011, atunci când Hidroelectrica a activat clauza de forţă majoră pe toate contractele bilaterale din cauza unei secete cu efecte dezastruoase, producătorul nu i-a livrat întreaga cantitate de energie electrică contractată. De asemenea, Curtea de Apel Bucuresti a respins şi recursul formulat de producătorul de aluminiu Alro împotriva sentinţei prin care Tribunalul i-a respins contestaţia formulată împotriva măsurii de aplicare a clauzei de forţă majoră în 2012. Printr-o decizie civilă din 10 noiembrie, Curtea de Apel a respins irevocabil şi pretenţiile de 129,6 milioane lei formulate împotriva Hidroelectrica de către producătorul de aluminiu pentru seceta din 2011. În plus, printr-o decizie din 20 decembrie, Curtea de Apel Bucureşti a respins irevocabil şi pretenţiile de 18 milioane lei formulate de Electrocarbon împotriva Hidroelectrica, pentru diminuarea cantităţii de energie electrică livrată în 2011 din cauza secetei. Tot în 13 decembrie, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut şi măsura Euro Insol de denunţare a unor amendamente la contractul de retehnologizare încheiat cu Andritz Hydro pentru Porţile de Fier II.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.