Economic

Analiştii pariază pe dolar

Ziarul de Vrancea
27 dec 2016 347 vizualizări
Perspectivele pieţei valutare în 2017 sugerează deprecierea lirei sterline şi paritatea euro/dolar

Piaţa valutară internaţională va fi marcată în 2017 de negocierile pentru Brexit, de incertitudinile economice şi politice din zona euro şi divergenţa politicilor monetare din SUA şi Europa, care sugerează continuarea declinului lirei sterline şi deprecierea euro la paritate cu dolarul. Lira sterlină s-a prăbuşit, euro a avut probleme, iar dolarul s-a apreciat în 2016, un an plin de evenimente, iar pe măsură ce 2017 se apropie întrebările continuă să fie mai numeroase decât răspunsurile, comentează International Business Times. Moneda britanică a avut o evoluţie bună în primul semestru, iar înainte de referendumul pentru Brexit din 23 iunie a atins maximul anului, avansând cu 0,9% faţă de dolar, la 1,4877 dolari pe unitate. A doua zi după referendumul la care britanicii au susţinut cu 52% la 48% ieşirea din Uniunea Europeană, lira a consemnat al treilea cel mai grav declin zilnic al unei monede din ultimii 40 de ani, coborând la 1,3228 dolari pe unitate. Scăderi mai ample au fost înregistrate de francul elveţian în ianuarie 2015, după ce Banca Elveţiei a eliminat plafonul care împiedica apreciere monedei, şi de yenul japonez în timpul crizei petrolului din 1973. Rezultatul referendumului a provocat deporecierea lirei cu 19% în decurs de trei luni după referendum, moneda britanică atingând pe 11 octombrie cel mai redus nivel al ultimilor 31 de ani, de 1,2123 dolari pe unitate. Ulterior, lira a mai recuperat din pierderi şi pare să încheie anul la 1,24-1,25 dolari pe unitate, după ce pe 6 decembrie a urcat la 1,2775 dolari pe unitate, cel mai ridicat nivel de după 4 octombrie. Totuşi, moneda britanică este cu 12%, respectiv cu 15% sub nivelul de la începutul anului, în raport cu euro şi dolarul. Lira sterlină a consemnat în acest an a doua cea mai slabă evoluţie între monedele importante la nivel global, după peso-ul mexican. Incertitudinile legate de Brexit au marcat traiectoria lirei în acest an, iar evoluţia negativă a monedei britanice ar putea continua în 2017. ”Divergenţele dintre liderii de opinie ai industriei financiare pe tema Brexit au amplificat îngrijorările, în timp ce temerile legate de posibilitatea unui Brexit dur continuă să încurajeze investitorii să renunţe la liră”, a spus Lukman Otunuga, analist la FXTM. Prăbuşirea lirei a distras atenţia de la alte monede, cum este euro, care, deşi nu a avut problemele monedei britanice, nu a traversat un an memorabil. Marcată de incertitudinile politice şi problemele economice din zona euro, moneda unică pare să se îndrepte spre paritatea cu dolarul în 2017, după ce pe 20 decembrie a atins 1,0353 dolari pe unitate, cel mai redus nivel după începutul anului 2003. Declinul euro este cu atât mai vizibil cu cât pe 2 mai a atins cel mai ridicat nivel din acest an, de 1,1534 dolari pe unitate, iar pe 4 noiembrie era tranzacţionat la 1,1141 dolari pe unitate. Slăbiciunea euro a fost accentuată de aprecierea dolarului, care în ultimele două luni a lăsat în urmă evoluţia mediocră din primul semestru, fiind pe cale să încheie anul în creştere după ce Rezerva Federală (Fed) a Statelor Unite a majorat dobânzile pentru prima oară în ultimul an. Banca centrală americană, care în decembrie 2015 a mărit dobânzile pentru prima oară în ultimii nouă ani, a indicat că în 2017 ar urma alte trei măsuri similare.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.