Economic

Legile caselor de marcat cu jurnal electronic a fost amanată

Mihai Boicu
16 dec 2016 1013 vizualizări
Guvernul a amanat, la şedinţa de joi, intrarea în vigoare a legii care prevede utilizarea caselor de marcat electronice fiscale în locul celor cu rolă jurnal

Noul termen de intrare în vigoare este 1 octombrie 2017, în loc de 1 ianuarie 2017 şi îi vizează pe comercianţii care deschid noi magazine sau extind magazine, fiind la prima achiziţie de aparate de case de marcat. în ceea ce priveşte înlocuirea aparatelor existente, noul termen pentru marii contribuabili este de 1 ianuarie 2018, pentru contribuabilii mijlocii 1 aprilie 2018, iar pentru micii contribuabili 1 august 2018. La stabilirea noilor termene s-a ţinut seama de decalajul faţă de calendarul în vigoare, de circa şase luni şi de necesitatea finalizării specificaţiilor tehnice, inclusiv în ceea ce priveşte comunicarea caselor de marcat cu sistemul informatic al ANAF. Guvernul a amanat cu şapte luni şi intrarea în vigoare a legii falimentului personal, deoarece este nevoie de înfiinţare a 42 de comisii de insolvenţă în teritoriu, este nevoie de aparat tehnic şi de adoptarea normelor de aplicare a legii. (M. B.)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.