Economic

Numărul de locuri de muncă neocupate a urcat cu 16,5%

Ziarul de Vrancea
18 nov 2016 709 vizualizări
La nivelul economiei reale, cea mai mare criză de forţă de muncă se înregistrează în industria de prelucrare

Numărul de locuri de muncă vacante din economie, un indicator al deficitului de forţă de muncă la nivel naţional, a crescut în al treilea trimestru cu 16,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 62.900, un nou maxim al ultimilor ani, şi a crescut şi faţă de trimestrul al doilea. Cele mai multe locuri de muncă vacante s-au înregistrat în administraţia publică (3,81%), în sănătate şi în asistenţă socială, arată datele publicate ieri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Rata medie a locurilor de muncă vacante, care reprezintă proporţia posturilor neocupate în totalul locurilor de muncă disponibile, a fost în al treilea trimestru al acestui an de 1,34%, în creştere cu 0,11 puncte procentuale faţă de trimestrul precedent. În al treilea trimestru din 2015, numărul locurilor de muncă vacante a fost de 52.500, iar rata locurilor vacante de 1,16%. Comparativ cu al doilea trimestru al acestui an, numărul locurilor de muncă neocupate a crescut cu 9,2%, fiind cu 5.800 de joburi disponibile mai mult. Cele mai mari rate ale locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în administraţia publică (3,81%), în sănătate şi asistenţă socială (2,77%) şi în activităţi de spectacole, culturale şi recreative (2,54%). La nivelul economiei reale, cea mai mare criză de forţă de muncă se înregistrează în industria de prelucrare, unde în al treilea trimestru erau 17.800 de locuri de muncă vacante, adică 28% din numărul total la nivel naţional. La polul opus, cele mai mici probleme în găsirea de forţă de muncă se înregistrează în industria extractivă, cu o rată a posturilor vacante de 0,10%. În sectorul bugetar s-au înregistrat aproape o treime din totalul locurilor de muncă vacante în al treilea trimestru, din care 9.900 în administraţia publică, 8.800 în sănătate şi asistenţă socială şi 2.800 în învăţămant, mai arată datele INS. Faţă de perioada similară a anului trecut, rata locurilor de muncă vacante a înregistrat cea mai importantă creştere în activităţile de servicii administrative şi servicii suport (plus 0,41 puncte procentuale), iar numărul locurilor de muncă vacante a consemnat creşteri semnificative în sănătate şi asistenţă socială (plus 0,34 puncte procentuale), respectiv activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (plus 0,23 puncte procentuale). Singura diminuare în ceea ce priveşte rata a fost în activităţile de tranzacţii imobiliare (-0,24 puncte procentuale), iar în ceea ce priveşte numărul locurilor de muncă vacante, în activităţile de informaţii şi comunicaţii (-0,3 mii locuri vacante)..Numărul de locuri de muncă vacante a scăzut după 2008, cand s-a înregistrat o rată maximă, de 1,94%, pană în 2010, cand s-a atins un nivel minim, de 0,59%. Ulterior, rata locurilor de muncă neocupate a crescut constant pană în 2015.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.