Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE:Băncile din Marea Britanie îşi fac bagajele

Ziarul de Vrancea
15 nov 2016 834 vizualizări
Băncile din Marea Britanie ar putea începe să îşi transfere activităţile în alte ţări cu un an şi jumătate înainte de ieşirea ţării din Uniunea Europeană, în cazul în care va deveni probabil un Brexit dur, a declarat ieri guvernatorul Băncii Angliei, Mark Carney, relatează Reuters

Dacă guvernul va începe procesul oficial de ieşire din UE în luna martie, aşa cum a promis premierul Theresa May, băncile ar putea începe să se mute la sfarşitul lui 2017. Carney a spus parlamentarilor britanici că băncile şi companiile de asigurări fac planuri de rezervă pentru cazul în care Marea Britanie ar pierde o mare parte din accesul la piaţa unică europeană, dar că acestea s-ar pripi dacă ar lua decizii finale acum. Şefa supravegherii bancare din cadrul Băncii Centrale Europene (BCE), Sabine Lautenschlaeger, a spus anterior că întrebările venite din partea băncilor care analizează transferarea anumitor operaţiuni din Marea Britanie în zona euro sunt în creştere. Ministrul german de Finanţe a declarat luni că primeşte un număr tot mai mare de solicitări de informaţii din partea instituţiilor financiare din Mare Britanie care analizează transferarea în Germania, în urma deciziei acestei ţări de ieşire din UE.

Guvernul francez cere de la patronii BRD 2,2 miliarde de euro

Ministerul francez de Finanţe a început proceduri prin care vrea să recupereze de la Societe Generale deduceri de taxe de 2,2 miliarde de ruro, în urma pierderilor provocate de tranzacţiile neautorizate efectuate de traderul Jerome Kerviel, potrivit publicaţiei Les Echos, citate de Reuters. Ministrul de Finanţe Michel Sapin a declarat pe 3 noiembrie că va decide în cateva zile dacă fondurile respective trebuie recuperate. Un tribunal francez a decis în septembrie să fostul trader trebuie să plătească numai 1 milion de euro din pierderile de 4,9 miliarde de euro provocate băncii în 2008, aceasta fiind cea mai recentă dintr-o serie de decizii în acest caz. Reprezentanţii Societe Generale au refuzat să comenteze, dar au afirmat că deducerile de taxe sunt protejate de reglementările referitoare la confidenţialitate fiscală şi că se vor folosi de toate mijloacele legale pentru a se apăra.

Facebook şi Google iau măsuri împotriva site-urilor care difuzează informaţii false

Google şi Facebook au anunţat, în decurs de doar cateva ore, măsuri care vizează din ce în ce mai numeroasele site-uri care publică conţinut nereal pe internet. Această problemă a devenit mai evidentă odată cu anunţarea rezultatului alegerilor din Statele Unite. Treziţi cu Trump preşedinte ales, americanii au acuzat marile companii de tehnologie online, în frunte cu Facebook şi Google, că acestea creează în jurul utilizatorului o aşa-numită bulă, care are rolul de a distorsiona realitatea. Printre acuzele din ce în ce mai frecvente la adresa marilor companii se numără şi faptul că acestea nu fac nimic pentru a limita distribuirea conţinutului mincinos. Aşa-numitele "fake news" se regăsesc în toate ţările, nici Romania nefiind scutită de o mulţime de bloguri care profită de caracterul viral al reţelelor de socializare pentru a răspandi informaţii nereale. Indiferent că acest lucru este făcut pentru trafic sau în scopul manipulării, conţinutul mincinos ne arată cel mai clar de ce site-uri precum Facebook nu ar trebui folosite ca surse de informare. Oamenii ar trebui să acceseze direct site-urilor publicaţiilor de renume, în loc să dea share pe Facebook oricărei informaţii neverificate. Pentru a limita impactul ştirilor mincinoase, Google a anunţat că nu va mai permite acestor site-uri să folosească serviciul de publicitate Adsense pentru a-şi promova conţinutul sau a obţine venituri. La doar catva ore după anunţul celor de la Google, Facebook a urmat acelaşi trend, modificand condiţiile pentru utilizarea reclamelor în cadrul reţelei sale sociale. Facebook a anunţat că nu va mai permite site-urilor care publică ştiri false să folosească reclamele în cadrul reţelei.

WhatsApp lansează funcţia de apelare video

Începand de astăzi, utilizatorii de WhatsApp pot comunica folosind funcţia de apelare video. Aflată în teste pe parcursul ultimelor luni, funcţia de apelare video din WhatsApp devine, de astăzi, disponibilă tuturor utilizatorilor. Uşor de folosit şi funcţională inclusiv pe conexiunile mai slabe, noua facilitate transformă WhatsApp, cu cei peste un miliard de utilizatori ai săi, într-unul din principalele servicii de apelare video. Utilizarea funcţiei de apelare video este foarte simplă. Apăsand butonul din colţul dreapta sus al ecranului, utilizatorul are de ales între apelarea audio şi cea video. O simplă apăsare a butonului ”video call” va duce la iniţierea apelului. Interfaţa grafică este şi ea cat se poate de simplă şi similară unor servicii precum Skype sau Google Duo. Alături de imaginea interlocutorului, există trei butoane pentru schimbarea camerei, dezactivarea microfonului şi încheierea apelului. Lansarea opţiunii de apelare video poate fi considerată tarzie pentru o aplicaţie care va împlini 7 ani în ianuarie 2017. Pe de altă parte, 2016 a fost un an foarte productiv pentru inginerii care se ocupă de WhatsApp. Versiunea pentru desktop, criptarea automată a convorbirilor, transferul de date către Facebook plus alte multe facilităţi mai puţin importante au fost lansate, toate, anul acesta.

Comerţul en gros a crescut cu 8,4%

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata, un indicator al afacerilor dintre firmele din sectorul de comerţ, a avansat în luna septembrie cu 8,4% faţă de aceeaşi lună din 2015, ritm încetinit semnificativ faţă de august, creşterea fiind susţinută în special de comerţul cu maşini şi cu produse agricole, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS). În august, afacerile din comerţul cu ridicata au crescut cu 15,1% în ritm anual, cel mai bun ritm din ultimii ani, impulsionate de comerţul produse agricole. Cea mai mare creştere s-a înregistrat, în septembrie, în comerţul en gros cu maşini şi echipamente, sector în care s-a înregistrat un avans cu 23,9% faţă de septembrie 2015. De asemenea, afacerile cu produse agricole şi animale vii au fost mai mari cu 20,8% faţă de aceeaşi perioadă din 2015, potrivit datelor INS. Faţă de luna anterioară, comerţul en gros a crescut în luna septembrie cu 2,1% pe serie brută, dar a scăzut cu 0,3% în cifre ajustate în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi variaţiile sezoniere.













În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.