Economic

Transelectrica dă două milioane euro pentru cumpărarea a 106 maşini noi

Ziarul de Vrancea
13 nov 2016 1218 vizualizări
Compania de stat Transelectrica a atribuit mai multe contract în valoare totală de 9,4 milioane lei (2,1 milioane euro) cu tot cu TVA, pentru achiziţia a 106 maşini, arată anunţurile de atribuire publicate sambătă pe portalul acţiziţiilor publice.

Transelectrica este un monopol al transportului de electricitate din Romania între producători şi distribuitori. Compania este controlată de Ministerul Economiei şi a fost criticată în ultimii ani pentru lipsa investiţiilor în modernizarea reţelelor. Printr-un prim set de contracte, compania de stat a cumpărat 53 de autovehicule de teren 4x4, împărţite în patru loturi: 36 de maşini 4x4 cu cabină dublă cu benă carosată (cutie manuală), 2 maşini 4x4 cu cabină dublă cu benă carosată (cutie automată), 10 maşini de teren 4x4 tip SUV cu cutie de viteză automată şi 5 maşini de teren 4x4 tip SUV cu cutie de viteză manuală. Valoarea cumulată a contractelor a fost estimată la 5,94 milioane lei fără TVA (7,1 milioane lei cu TVA), însă valoarea finală a contractelor a fost de 6 milioane lei cu TVA. Valoarea medie a unei maşini cumpărată de Transelectrica a fost de 113.241 lei (25.100 euro) Contractele au fost atribuite companiilor Renault Commercial Roumanie - care vinde în Romania modele ale grupului Renault, inclusiv Dacia - şi MIT Motors International SRL, dealer al mărcilor KIA, Isuzu şi Mitsubishi. Cele două companii au depus singurele oferte pentru fiecare lot scos la licitaţie. Renault Commercial Roumanie a caştigat două dintre contracte, cu o valoare cumulată de 4,28 milioane lei cu TVA, iar MIT Motors a primit celelalte două contracte,cu o valoare totală de 1,72 milioane lei. Un alt contract a fost atribuit, printr-o altă licitaţie, companiei Porsche Romania, pentru 53 de maşini, valoarea contractului fiind de 2,8 milioane lei fără TVA, adică 3,36 milioane lei cu TVA (745.000 euro). În acest caz, este vorba de "autovehicule pentru înnoirea parcului auto al CNTEE Transelectrica SA prin programul Rabla", iar maşinile au capacitate cilindrică între 1.400 şi 1.600 cmc. Valoarea medie a unei maşini cumpărate prin acest contract este de 63.432 lei (14.000 euro).


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.