Economic

Băncile europene ar trebui să se teamă de o victorie a lui Trump

Ziarul de Vrancea
6 nov 2016 749 vizualizări
Alegerile prezidenţiale din Statele Unite contează pentru bancherii şi traderii din Europa şi nu doar din cauza volatilităţii pieţei sau a instabilităţii politice. La fel ca Brexitul, o victorie a lui Trump ar putea însemna că industria financiară europeană ar putea pierde afaceri în favoarea New York-ului, potrivit unei analizate publicate de Bloomberg.

În pofida mesajelor mixte date de ambii candidaţi despre cât de grea sau de uşoară va deveni viaţa pentru industria bancară,  s-a conturat tot mai mult opinia că o victorie a lui Donald Trump ar fi benefică pentru Wall Street, chiar dacă la început va fi un şoc pe pieţele financiare. Miliardarul a spus în repetate rânduri că dacă va fi ales preşedinte va renunţa la reglementările pentru sectorul bancar cunoscute sub numele de Dodd-Frank. El  promis şi că va reduce masiv birocraţia. Sigur, Trump ar promite şi luna de pe cer pentru a câştiga voturi, dar bursa pare să adopte opinia că victoria lui Trump va fi bună pentru bănci.
Dacă viaţa băncilor va fi adevărat mai bună în preşedinţia lui Trump, chiar dacă ar fi mai rea pentru latino-americani, musulmani şi liberali, asta nu ar fi bine pentru cota băncilor europene pe piaţa mondială.
Bancherii americani s-au adaptat mai bine la lumea post-criză, iar recent au ocupat toate cele cinci poziţii în clasamentul marilor bănci de investiţii.
Potrivit firmei de consultanţă McKinsey, randamentul averilor (return of equity) al băncilor americane, de circa 10%, este dublu faţă de cel băncilor europene, care au încă dificultăţi să fie profitabile sub noile reglementări.
Acest randament măsoară profitabilitatea prin raportarea profitului net la acţiuni. Dacă barierele de reglementare din SUA vor fi coborâte, în timp ce în Europa sunt în creştere, este probabil ca şi decalajul dintre profituri să crească.

Trump mai bun pentru bănci, dar nu pentru economie

Dacă se ţine seama şi de Brexit, este de înţeles cum New York-ul poate deveni un risc mai mare pentru centrul financiar european, care este City of London, decât orice fel de vis creat în jurul Parisului, Frankfurtului, Dublinului sau chiar Vienei.
În timp ce Europa se va certa pe împărţirea industriei de cliring pentru derivate de 570 de miliarde de dolari pe zi, după Brexit, care ar putea fi smulsă cu forţa Londrei, Statele Unite vor merge într-o direcţie opusă dacă renunţă la cele 848 de pagini de reglementări Dodd-Frank, care includ prevederii stricte pentru instrumentele derivate.
În mod sigur, board-urile băncilor europene ar face turul spaţiilor de birouri din Manhattan, în locul Mannheimului. Există şi posibilitatea ca renunţarea la reglementările Dodd-Frank să fie prea riscantă, întrucât acestea fac parte dintr-o reformă care are loc nu doar la nivel naţional ci şi global. Oficialii europeni probabil nu vor asista la astfel de schimbări fără să facă ajustări proprii. Şi, în pofida beneficiilor aparente, bancherii de pe Wall Street nu se vor bucura de perspectiva modificării din nou a reglementărilor, indiferent dacă se va întâmpla sub Trump sau Clinton. Nu se poate renunţa atât de uşor la ani de investiţii necesare respectării reglementărilor, atât umane cât şi în tehnologie.
Există riscul real ca redeschiderea discuţiilor referitoare la stabilitatea financiară să ducă la alte planuri majore, cum ar fi divizarea marilor bănci.
Atât platforma republicanilor cât şi cea a democraţilor prevăd reintroducerea unei versiuni a legii Glass-Steagall, din perioada depresiunii, care separa băncile de consum de cele de investiţii, iar eliminarea Dodd-Frank ar readuce în discuţie această prevedere.
Deocamdată însă, investitorii şi analiştii interpretează că o victorie a lui Trump ar fi pozitivă pentru industria financiară. "Trump ar fi mai bun pentru bănci decât Clinton, dar nu în mod necesar pentru întreaga economie”, consideră economistul şef al Indosuez Wealth Management.
Există numeroase motive pentru care Trump este problematic pentru Europa şi modificarea reglementărilor nu ar fi cel mai puternic, dar fără îndoială, ar fi o nouă posibilă lovitură pentru băncile europene.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.