Economic

Cel mai deştept băiat din energie a fost îngenuncheat

Ziarul de Vrancea
13 oct 2016 1015 vizualizări
Hidroelectrica caştigă ultimul proces cu Bogdan Buzăianu

Producătorul de energie Hidroelectrica, una din cele mai profitabile companii de stat, care a ieşit în iunie din insolvenţă, a caştigat miercuri procesul cu Energy Holding, compania lui Bogdan Buzăianu (FOTO), supranumit "cel mai mare băiat deştept" din energie, care ceruse despăgubiri de 1,1 miliarde lei (250 milioane euro) pentru denunţarea contractelor de furnizare de energie electrică, a anunţat joi fostul administrator judiciar al Hidroelectrica, Euro Insol, casa de insolvenţă a lui Remus Borza. "Prin sentinţa civilă pronunţată miercuri, 12.10.2016 de Tribunalul Bucureşti în dosarul 22062/3/2013, instanţa a respins acţiunea în despăgubiri introdusă de Energy Holding şi a obligat-o şi la plata cheltuielilor de judecată către Hidroelectrica în sumă de 168.952,24 lei, onorarii avocaţiale şi de expert", a precizat Euro Insol. Hidroelectrica se află în insolvenţă din iunie 2012, însă în două faze, pentru că în perioada iunie 2013 - februarie 2014 a ieşit din procedura judiciară. Pe perioada insolvenţei, compania a fost administrată de administratorul judiciar Remus Borza, care a eliminat contractele păguboase cu "băieţii deştepti" din energie şi a redus personalul companiei. Potrivit lui Remus Borza, contractul de furnizare de electricitate încheiat în 14 ianuarie 2004 între Hidroelectrica şi Energy Holding, denunţat în perioada insolvenţei, a cauzat companiei de stat un prejudiciu de 1,44 miliarde lei în perioada 2006-mai 2012, pentru că a fost încheiat la un preţ sub cel al pieţei. Concret, profitul Hidroelectrica a fost "privatizat" prin astfel de contracte în favoarea companiilor "băieţilor deştepţi" din energie. "În mod corelativ, această pierdere pentru Hidroelectrica s-a tradus în profit pentru Energy Holding", a precizat fostul administrator judiciar. Totuşi, deşi companiile băieţilor deştepţi din energie au pierdut procesele de fond la Tribunalul Bucureşti, ele au contestat deciziile la Curtea de Apel şi au atacat Hidroelectrica la curţi internaţionale de arbitraj. "În octombrie şi noiembrie, Curtea de Apel Bucureşti urmează să soluţioneze mai multe recursuri ale traderilor, după ce au pierdut în fond la Tribunal. După ce au pierdut în faţa instanţelor de drept comun din Romania, băieţii deştepţi au deschis mai multe litigii arbitrale împotriva Hidroelectrica la Geneva, Paris şi Washington, cu termene de soluţionare octombrie-decembrie 2016. Asta arată miza extraordinară a acestor contracte pentru traderii de energie” a afirmat Remus Borza, citat în comunicat. Potrivit estimărilor Euro insol, Hidroelectrica a pierdut în perioada 2006 - 2012 peste 1 miliard de euro  din derularea contractelor denunţate cu "băieţii deştepţi" şi ar ufi pierdut încă pe atat pană în 2018 - 2019, cand expirau contractele.

Hidroelectrica a obţinut un profit brut de 1,13 miliarde lei

Hidroelectrica, una din cele mai profitabile companii de stat, a înregistrat în primele nouă luni ale acestui an un profit brut de 1,13 miliarde lei, în creştere cu 30% faţă de perioada similară a anului trecut, în special ca urmare a creşterii producţiei de energie, a anunţat, ieri, compania. Potrivti companiei, în luna septembrie, considerată cea mai secetoasă a fiecărui an, producătorul de energie a avut un profit brut estimat de 93 milioane lei, dublu faţă de septembrie 2015. Producţia de energie din luna septembrie a fost de 1,1 TWh. Cumulat în primele bouă luni, compania a produs 13,14 TWh energie, comparativ cu 12,49 TWh în aceeaşi perioadă a anului 2015.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.