Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE: Salt neaşteptat al comerţului exterior

Ziarul de Vrancea
10 oct 2016 893 vizualizări
Exporturile Romaniei au crescut cu 13,4% în august, iar importurile cu 14,4%

Exporturile de mărfuri romaneşţi au crescut puternic în august, cu 13,4% comparativ cu aceeaşi lună din 2015, evoluţie similară cu cea a importurilor, care au urcat cu 14,4%, cea mai bună evoluţie a comerţului exterior din ultimul an, arată datele preliminare publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS). Exporturile de mărfuri romaneşti au urcat cu 13,4% faţă de a opta lună din 2015, pană la 4,45 miliarde euro, în timp ce importurile au avansat cu 14,4%, la 5,46 miliarde euro. Rate atat de înalte de creştere pentru exporturi şi importuri nu s-au mai înregistrat din iunie 2015. Deficitul comerical din august a fost de 1,02 miliarde euro, în creştere cu 19% (162,8 milioane euro) faţă de august 2015. Evoluţia din august 2016 vine după două luni la rand - iunie şi iulie - în care s-a înregistrat o scădere a deficitului comercial. În urma acestor evoluţii, în primele opt luni din 2016, exporturile (FOB) au crescut cu 4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, pană la 37,44 miliarde euro, în timp ce importurile au urcat cu 6,8%, la 43,57 miliarde euro. Deficitul comercial din primele opt luni a fost de 6,13 miliarde euro, mai mare cu 27,9% faţă de aceeaşi perioadă din 2015, rata de creştere atenuandu-se faţă de prima jumătate a anului. Romania a exportat, în august, mărfuri în valoare de 3,15 miliarde euro în Uniunea Europeană, adică 70,8% din total, şi a importat de 4 miliarde euro din celelalte 27 de state membre ale UE, adică 73% din totalul importurilor. În comerţul cu statele din afara UE, Romania a rămas pe deficit în luna august, însă s-au înregistrat cele mai mari creşteri. În a opta lună din acest an, exporturile în afara UE au fost de 1,3 miliarde euro, în creştere cu 16,9% faţă de august 2015, fiind depăşite de importuri, care au avut o valoare de 1,47 miliarde euro. Maşinile şi echipamentele de transport au avut cele mai mari ponderi în comerţul exterior în primele opt luni din acest an, cu 47,2% la export şi 37,5% la import, fiind urmate de alte produse manufacturate, cu 32,8% la export şi 31,2% la import. Produsele agroalimentare, băuturile şi tutunul au reprezentat 8,3% din exporturi şi 8,6% din importuri, în timp ce produsele chimice au acoperit 4,4% din exporturi şi 14,1% din importuri. Evoluţia exporturilor din primele opt luni este în continuare sub aşteptări, în condiţiile în care, pentru întregul an 2016, Comisia Naţională de Prognoză (CNP) anticipează un avans al exporturilor cu 5,5% faţă de anul trecut, pană la 57,6 miliarde euro. Estimarea a fost deja revizuită în jos în cursul lunii aprilie. Pentru importuri, CNP estimează în 2016 un avans de 7,8% faţă de anul trecut, pană la 67,85 miliarde euro. În 2015, Romania a exportat bunuri în valoare de 54,6 miliarde de euro ş a importat mărfuri de 63 miliarde euro, iar deficitul comercial a crescut cu 38% faţă de anul precedent, pană la 8,4 miliarde euro.

Primăriile nu se înghesuie să rezolve problema intabulării terenurilor

u autorităţile locale au încheiat doar 1.105 contracte cu firmele de cadastru pentru intabularea proprietăţilor în ultimele 3 luni

 

Primăriile din Romania au încheiat, după ce în iunie Guvernul a adoptat o ordonaţă de urgenţă pentru intabularea gratuită a terenurilor agricole, 1.105 de contracte cu firmele de cadastru pentru a înregistra 722.084 de imobile, în condiţiile în care în Romania mai trebuie cadastrate în jur de 31 de milioane de proprietăţi, arată datele transmise de Agenţia Naţională de Cadastrare şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), la solicitare News.ro. Guvernul adoptat la sfarşitul lunii iunie, printr-o ordonanţă de urgenţă, o serie de măsuri care au ca scop cadastrarea cu prioritate a terenurilor agricole. Potrivit actului normativ, primăriile pot accesa în acest an suma de 90 de milioane de euro pentru cadastrarea proprietăţilor din intravilan, cat şi din extravilan. La mai bine de trei luni de la aprobarea ordonanţei de urgenţă, primăriile au încheiat contracte pentru intabularea a peste 700.000 de imobile, mare parte dintre acestea fiind terenuri agricole."Pană la data de 04.10.2016 au fost încheiate 1.105 de contracte de servicii între UAT- uri (unităţi administrativ - teritoriale) şi persoane autorizate, pentru un număr total estimat de 722.084 imobile", se arată în răspunsul ANCPI, trransmis News.ro.  Primăriile care au semnat deja contracte trebuie să demareze procedurile de înscriere a proprietăţilor în cartea funciară pană la sfarşitul acestui an, pentru a nu pierde finanţarea alocată pentru 2016. "Decontarea, din fondurile ANCPI, a lucrărilor de înregistrare sistematică executate se realizează, după finalizarea acestora, per imobil/carte funciară deschisă", se mai arată în răspunsul trimis de Agenţie. În condiţiile în care există peste 3.180 de primării în Romania, plus municipiul Bucureşti, ANCPI a alocat o sumă de 135.000 de lei pentru fiecare unitate administrativă, în timp ce suma finanţată pentru fiecare carte funciară este de 60 de lei. Procedurile de cadastrare se desfăşoară într-un ritm lent deoarece primăriile susţin că fondurile alocate de ANCPI sunt prea mici.  Însă şi primăriile pot contribui la intrabularea terenurilor prin cofinaţarea procedurilor cu fonduri de la bugetul local. În plus, în multe primării există o opoziţie mai mult sau mai puţin ascunsă la efectuarea cadastrului, din cauza neregulilor grave din ultimele decenii.  În 4 iulie, premierul Dacian Cioloş a avertizat că este obligatorie cadastrarea, pentru că, peste caţiva ani, pentru terenurile fără cadastru nu se vor mai acorda fonduri europene.

Firmele din industria de prelucrare, comenzi noi mai mari cu 17%

Companiile din sectorul industriei de prelucrare au primit, în a opta lună din acest an, comenzi noi mai mari cu 17% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, puţin sub ritmul atins în iunie 2016, în principal din cauza avansului de 29,3% înregistrat de industria bunurilor de capital, arată datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS). În luna iulie, comenzile noi au scăzut cu 1,9% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, cea mai slabă evoluţie din ianuarie 2016. Evoluţia a venit după ce, în iunie, comenzile noi au avansat cu 17,8% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, cel mai mare avans din ultimii doi ani."Comenzile noi din industria prelucrătoare, în luna august 2016, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, au crescut cu 17%, ca urmare a creşterilor înregistrate în industria bunurilor de capital (plus 29,3%), industria bunurilor intermediare (plus 8,3%) şi industria bunurilor de uz curent (plus 2,7%). Industria bunurilor de folosinţă îndelungată a scăzut cu 11,3%", se precizează în raportul INS.  Singurul domeniu în care s-a înregistrat o scădere a comenzilor noi în august a fost industria industria bunurilor de folosinţă îndelungată, -11,3%. Comenzile noi din industria de prelucrare reprezintă un indicator al tendinţei în activitatea industrială, indicand industriaşilor, dar şi analiştilor în ce măsură activitatea are şanse să crească sau să scadă în perioada următoare.  În 2015, comparativ cu 2014, comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut cu 3,6%, cel mai mare avans, de 28%, fiind înregistrat în industria bunurilor de folosinţă îndelungată. 

Un englez şi un filandez au caştigat premiul Nobel pentru economie

Economistul britanic Oliver Hart, de la Universitatea Harvard, şi finlandezul Bengt Holmstrom, de la Massachusetts Institute of Technology, au caştigat premiul Nobel pentru economie pentru 2016, datorită contribuţiei lor pentru teoria contractului, a anunţat luni Academia Regală Suedeză de ştiinţe. "Activitatea lor stabileşte o bază intelectuală pentru proiectarea politicilor şi instituţiilor în numeroase domenii, de la legislaţia falimentului la organismele politice”, a explicată Academia la anunţarea premiului de 8 milioane de coroane suedeze (928.000 de dolari). Hart este profesor de economie la Universitatea Harvard, în timp ce Holmstrom este profesor de economie şi management la Massachusetts Institute of Technology. "M-am trezit la 4:40, întrebandu-mă dacă este prea tarziu să se întample în acest an, dar din fericire a sunat telefonul. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să îmi îmbrăţişez soţia şi să îmi trezesc fiul mai mic”, a spus Hart despre premiul Nobel, pe contul său oficial de Twitter. Lucrarea lui Hart a contribuit la înţelegerea a ce companii ar trebui să fuzioneze şi mixul corect de finanţare, precum şi cand ar trebui instituţii precum şcolile să fie private sau publice, potrivit Academiei. Activitatea lui Holmstrom a contribuit la modul de formulare a contractelor pentru directori. Premiul pentru economie, numit oficial Premiul Sveriges Riksbank în ştiinţe Economice, în memoria lui Alfred Nobel, a fost creat în 1968, nefăcand parte din grupul original de premii stabilit de magnatul dinamitei în 1895. Premiile pentru psihologie sau medicină, fizică, chimie şi pace au fost acordate săptămana trecută. Premiul pentru literatură urmează să fie anunţat joi.

Un patronat cere eliminarea TVA pentru transportul rutier intern de persoane

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din Romania (UNTRR), unul din patronatele din transporturi, cere Executivului să aplice o cotă de TVA zero pentru transportul rutier intern de persoane, în condiţiile în care transportul internaţional de persoane este scutit de plata taxei pe valoarea adăugată (TVA), arată un comunicat transmis luni. Patronatul solicită aplicarea unei cote de TVA zero la transportul rutier intern de persoane efectuat cu autobuze şi autocare, respectiv cu vehicule care au mai mult de nouă locuri pe scaune. UNTRR susţine că actuala cotă, de 20%, ar fi "nefavorabilă" industriei de transport. ”Această situaţie este nefavorabilă industriei romaneşti de transport cu autobuze şi autocare, unde contrar altor moduri de transport (feroviar, aerian), majoritatea companiilor care operează la nivel naţional sunt IMM-uri şi din acest motiv, nu dispun în aceiaşi măsură precum competitorii lor din alte moduri de transport, de resursele financiare necesare acoperirii costurilor generate de actualul nivel de plată TVA”, se arată în comunicat. UNTRR aduce ca argument şi politica adoptată de alte 11 state, membre ale Uniunii Europene (UE), care ar aplica cote de TVA reduse pană la 3%. În plus, alte ţări, precum Marea Britanie, ar aplica o cotă TVA zero, potrivit comunicatului.

Samsung a suspendat producţia de Galaxy Note 7

Compania Samsung a suspendat ieri complet producţia de smartphone-uri Galaxy Note 7, după ce şi a doua variantă de telefon, care ar fi trebuit să fie sigură, pare predispusă să ia foc, au declarat surse citate sub acoperirea anonimatului de agenţia Yonhap, relatează Reuters. Decizia a venit în cooperare cu autorităţile din China, Statele Unite şi Coreea de Nord, a afirmat o sursă dintr-o companie parteneră a Samsung. Gigantul sud-coreean nu a comentat informaţiile. În urmă cu aproximativ două săptămani, Samsung a dat asigurări că peste 1 milion de oameni din întreaga lume folosesc telefoane Galaxy Note 7 cu baterii care nu se supraîncălzesc şi nu iau foc. Compania sud-coreeană a lansat pe 2 septembrie o rechemare voluntară a cel puţin 2,7 milioane de smartphone-uri Note 7, din cauza bateriilor defecte care pot provoca aprinderea dispozitivelor, o criză extrem de jenantă pentru un producător care se mandreşte cu controlul calităţii. Samsung a precizat că telefoanele Note 7 vandute începand 1 septembrie, data oficială de lansare, au baterii diferite faţă de cele ale aparatelor rechemate.

Investiţiile în energie verde au scăzut dramatic

Investiţiile în energie verde la nivel mondial au coborat în trimestrul al treilea la cel mai redus nivel din ultimii peste trei ani, din cauza cererii mai mici pentru surse de energie regenerabilă în China, Japonia şi Europa, potrivit unui raport citat de Bloomberg. Cheltuielile din trimestrul al treilea pentru investiţii de acest fel au fost 42,4 miliarde de dolari, cu 43% sub nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut. Este cel mai redus nivel atins după primul trimestru al anului 2013, cand investiţiile în energie verde au fost de 41,8 miliarde de dolari. Finanţările pentru proiecte mari de energie solară şi eoliană au scăzut după reducerea stimulentelor guvernamentale, a declarat Michael Liebreich, fondator şi preşedinte al consiliului de consultanţă al companiei de cercetare Bloomberg New Energy Finance din Londra. Investiţiile totale din acest an pentru energia nepoluantă sunt pe cale să fie mult mai mici decat suma record de 348,5 miliarde de dolari înregistrată în 2015, se arată în raport.

Germania a obţinut un excedent comercial peste aşteptări 

Excedentul comercial al Germaniei a depăşit aşteptările analiştilor în luna august, datorită revenirii exporturilor după evoluţia mai slabă din iulie, potrivit datelor publicate luni de biroul pentru statistică Destatis, relatează MarketWatch. Astfel, Germania a obţinut un surplus comercial de 22,2 miliarde de euro în august, peste cel de 19,4 miliarde de euro din luna precedentă. Excedentul exclude fluctuaţii de sezon şi efectul calendarului. Analiştii intervievaţi de Wall Street Journal anticipau un surplus comercial de 20 de miliarde de euro. Exporturile au avansat cu 5,4% comarativ cu luna iulie, în termeni ajustaţi, marcand cea mai mare creştere lunară după cea consemnată în luna mai 2010. Un statistician al Destatis a avertizat însă că o comparaţie a evoluţiilor lunare ale excedentului comercial, în special a celor din lunile de vară, poate fi înşelătoare, rezultatele fiind afectate de vacanţe şi activităţile mai reduse ale fabricilor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.