Economic

Investitorii cer de la Volkswagen despăgubiri în valoare de 8,2 miliarde euro

Ziarul de Vrancea
21 sep 2016 687 vizualizări
Un tribunal german a anunţat ieri că şi-a suplimentat personalul şi spaţiul pentru a face faţă unui val de procese împotriva Volkswagen, relatează The Associated Press.

Un tribunal german a anunţat ieri că şi-a suplimentat personalul şi spaţiul pentru a face faţă unui val de procese împotriva Volkswagen, relatează The Associated Press. Tribunalul regional de la Braunschweig a anunţat că a primit de la investitori care se consideră lezaţi 1.400 plangeri de despăgubire, în valoare de 8,2 miliarde de euro. Din această sumă, două miliarde de euro reprezintă cereri de despăgubire ale unor investitori instituţionali, iar grosul cereri ale unor investitori privaţi, a anunţat tribunalul din Saxonia Inferioară (în nordul Germaniei, unde se află sediul Volkswagen), într-un comunicat citat de AFP. Numai luni au fost depuse 750 de planger de un singur cabinet de avocatură, în contextul în care se apropie termenul de prescripţie de un an. Investitori instituţionali şi individuali reproşează constructorului auto că nu le-a dezvăluit la timp faptul că era vizat de o acţiune a autorităţii de reglementare americane cu privire la un program informatic ce i-a permis să trişeze la teste ale emisiilor diesel. Ei susţin că această informaţie le-ar fi permis să decidă dacă să-şi vandă acţiunile, a căror valoare a scăzut brusc, după ce Agenţia americană pentru Protecţia Mediului a anunţat cazul pe 18 septembrie. Volkswagen afirmă că şi-a respectat obligaţiile cu privire la divulgare. Scandalul "Dieselgate" a izbucnit pe 18 septembrie 2015, cand autorităţile americane au acuzat Volkswagen - numărul unu european în construcţia de automobile, care deţine 12 mărci, inclusiv Seat, Audi şi Porsche - că a folosit un program informatic pentru a falsifica testele cu privire la nivelul poluării. În primele şedinţe după aceste dezvăluiri, acţiunile Volkswagen s-au devalorizat cu 40%, în două zile, la Bursa din Frankfurt. Numeroşi investitori, atat germani, cat şi străini, au pierdut bani şi reproşează Volkswagen că a întarziat să-i informeze, acuzaţii respinse de către gigantul german. Între investitorii nemulţumiţi se află şi cel mai mare administrator de active din lume, compania americană Blackrock, aliată cu alţi investitori împreună cu care cere 1,5 miliarde de euro, dar şi landurile Bavaria, Baden-Württemberg şi Hessa, care cer indemnizaţii financiare cuprinse între 700.000 şi patru milioane de euro.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.