Economic

Finanţele au colectat mai mulţi bani şi în concediu

Mihai Boicu
12 sep 2016 1108 vizualizări
Angajaţii Finanţelor au strans aproape 59 de milioane de lei în august

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) a făcut depăşiri de plan şi în perioada concediiilor. Încasările din luna august au fost de 58,95 milioane lei, înregistrandu-se o depăşire de plan de 6,17%. La bugetul de stat au fost venituri de 28,89 milioane lei, la bugetul asigurărilor sociale de stat s-au încasat 20,07 milioane lei, la bugetul naţional unic de asigurări sociale se sănătate – 10,21 milioane lei, iar la şomaj – 0,78 milioane lei. „Încasările la bugetul de stat reprezintă  principală sursă a bugetului general consolidat cu peste 47% din totalul încasărilor urmate de încasările la bugetul asigurărilor sociale de stat cu aproximativ 34%”, se precizeză într-un comunicat de presă al AJFP Vrancea. Pe partea de inspecţie fiscală, echipele de control au efectuat în luna august un număr de 56 verificări în urma cărora a fost atrasă la bugetul general consolidat suma de 3,61 milioane lei, din care 3,54 milioane lei de la persoane juridice şi 0,07 milioane lei de la persoane fizice. În cadrul diferenţelor de impozite şi taxe stabilite suplimentar, taxa pe valoarea adăugată reprezintă în continuare principala sursă cu peste 64% din totalul sumelor stabilite suplimentar.  În luna august au fost aplicate cinci măsuri asiguratorii în valoare de 1,56 milioane lei atunci când s-a considerat că există pericolul ca agentul economic să se sustragă de la plată îngreunând în mod considerabil colectarea. Printre principalele deficienţe constatate cu ocazia inspecţiilor fiscale au fost nejustificarea cheltuielilor cu serviciile executate de terţi prin înregistrarea unor facturi care nu îndeplinesc condiţiile de documente justificative, respectiv fără a exista situaţii de lucrări delimitate pe obiective de investiţii, deducerea TVA aferentă unor achiziţii de servicii fictive, necalcularea şi nereţinerea impozitului pe veniturile din alte surse, exercitarea dreptului de deducere TVA pentru perioada când entitatea avea anulată din oficiu înregistrarea în scopuri de TVA, aplicarea eronată a măsurilor de simplificare în cazul livrărilor către o persoană impozabilă care nu e înregistrată în scopuri de TVA, aplicarea eronată a măsurilor de simplificare pentru livrări de cereale care nu figurează ca făcând parte din categoria celor pentru care se aplică operaţiunile de taxare inversă. (Mihai BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.