Economic

Reprezentanţii statului în AGA nu vor mai primi bani

Ziarul de Vrancea
1 sep 2016 376 vizualizări
Ministerul Economiei a lansat joi în dezbatere publică proiectul de Ordonanţă de Urgenţă prin care reprezentanţii statului în adunările generale ale acţionarilor ale companiilor unde statul este acţionar majoritar nu vor mai fi retribuiţi, după ce Guvernul a adoptat în iulie un memorandum în acest sens.


Măsura este motivată prin faptul că trebuie să se asigure “un tratament egal între acţionarii unei societăţi”, dar şi prin faptul că societăţile listate, de exemplu, au un număr foarte mare de acţionari, iar remunerarea acestora ar fi dificilă. “Prin abrogarea alin. (1) al art. 14 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 se elimină temeiul legal în baza căruia societăţile la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, pot retribui activitatea de participare a reprezentanţilor acţionarilor la şedinţele adunării generale a acţionarilor”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ. Motivul pentru care se impune luarea unor asemenea măsuri este “obligativitatea asigurării unui tratament egal între acţionarii unei societăţi”, arată documentul. În plus, sunt şi societăţi ale căror acţiuni sunt tranzacţionate pe pieţe de valori mobiliare, “iar numărul acţionarilor este foarte mare, ceea ce ar face dificilă, din punct de vedere economic plata unei asemenea remuneraţii către reprezentanţii tuturor acţionarilor”, se mai arată în proiectul citat. Guvernul a adoptat pe 6 iulie un memorandum prin care reprezentanţii statului roman în Adunările Generale ale Acţionarilor ale companiilor la care statul deţine, direct sau indirect, o participaţie majoritară, nu vor mai fi retribuiţi, prezenţa lor în AGA fiind considerată sarcină de serviciu. ”Decizia a fost luată în vederea uniformizării practicii la nivelul tuturor companiilor aflate direct sau indirect în subordinea statului, după ce, în februarie 2016, prin Ordinul Viceprim-Ministrului, Ministrului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri s-a stabilit că mandatul acordat reprezentanţilor M.E.C.R.M.A. în AGA ale societăţilor aflate în coordonarea ministerului de resort, este cu titlu gratuit”, anunţa la acea dată Guvernul.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.