Economic

Suntem la coada clasamentului privind politicile guvernamentale

Ziarul de Vrancea
19 aug 2016 696 vizualizări
Intr-un top al Bertelsmann Foundation, Romania este pe poziţia 34 cu patru locuri mai jos faţă de de anul trecut u clasamentul include 41 de ţări

Romania a coborat 4 poziţii, pe locul 34, într-un clasament referitor la politicile guvernamentale care reuneşte 41 de ţări din Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) şi UE, realizat de Bertelsmann Foundation. În 2014, Romania ocupa poziţia 30 în studiul realizat de Bertelsmann Foundation, care ia în considerare politicile economice, sociale şi în domeniul mediului. Topul este condus de statele nordice, pe primele 3 locuri aflandu-se Suedia, Danemarca şi Norvegia. Între statele din Europa Centrală şi de Est, Romania este devansată de Cehia (20) şi Polonia (24), dar este înaintea Ungariei (36). Romania este depăşită şi de cele trei state baltice. Germania este pe locul 6, Marea Britanie pe 9, în timp ce Franţa ocupă poziţia 18, iar Italia 32. Statele Unite ocupă poziţia 26 în acest clasament. În privinţa politicilor economice, Romania a coborat 2 poziţii, pe locul 34, în domeniul social de pe 37 pe 39, iar în cazul politicilor de mediul declinul a fost de pe poziţia 14 pe 17. În pofida tendinţelor promiţătoare, Romania a obţinut un scor relativ slab în domeniul politicilor economice. Creşterea economică a fost solidă în ultimii ani, susţinută de consumul privat, stimulat de reducerea taxelor şi creşterea salariilor. Investiţiile au crescut pe fondul măsurilor anti-corupţie, se arată în raport. Rata şomajului este scăzută comparativ cu cea de la nivelul UE, dar a stagnat, contrar creşterii economice puternice şi a migraţiei. Rata de ocupare a forţei de muncă este sub media europeană, iar ponderea tinerilor care nu au loc de muncă şi nu sunt înscrişi într-o formă de educaţie este ridicată. Politicile active de pe piaţa muncii nu sunt bine finanţate. TVA şi taxa pe dividende au fost reduse substanţial, iar veniturile pierdute au fost compensate de creşterea economică şi îmbunătăţirea colectărilor. După reducerea deficitului bugetar, politica fiscală a fost relaxată. Atenţia mai mare acordată cercetării şi inovaţiei încearcă să inverseze pierderea de personal calificat, potrivit studiului. Romania este la coada clasamentului în ceea ce priveşte politicile sociale, avand în vedere resursele financiare limitate de care dispune. Accesul la educaţie şi calitatea acesteia au devenit subiecte politice majore, problemele generalizate din sistem persistand. Un proiect de lege care prevedea învăţămant obligatoriu de 12 clase, precum şi alte schimbări a fost blocat prin manevre politice. Excluderea socială rămane o problemă majoră, minoritatea romă fiind discrimitată grav. Sistemul de sănătate publică are deficienţe semnificative, în privinţa universalităţii, în timp ce finanţarea inadecvată reduce calitatea asistenţei medicale şi a echităţii acesteia. Indemnizaţiile acordate părinţilor pentru creşterea copiilor sunt generoase, dar cheltuielile pentru politicile destinate familiilor sunt scăzute, în timp ce oferta limitată de servicii de îngrijire a copiilor accesibile financiar afectează echilibrul între muncă şi viaţa de părinte. Femeile reprezintă în prezent majoritatea migranţilor din Romania, arată raportul. Migraţia, îmbătranirea populaţiei şi declinul real al varstei de pensionare, (în pofida creşterii oficiale a acesteia) pun în pericol sustenabilitatea sistemului de pensii. Chiar dacă Romania are probleme cu poluarea şi deşeurile, se află totuşi în prima jumătate a clasamentului realizat de Bertelsmann, pe locul 17, în ceea ce priveşte politicile de mediu. O serie de probleme nu sunt încă suficient rezolvate. Corupţia şi controalele insuficiente permit tăierile ilegale de arbori şi exploatarea incorectă a resurselor. Taxele pe depozitarea deşeurilor şi amenzile de mediu au îmbunătăţit marginal situaţia, dar au provocat şi îngrijorări legate de corupţie. Există unele speranţe de îmbunătăţire, datorită angajamentelor semnificative din partea companiilor şi a fondurilor UE, pentru îmbunătăţirea managementului în domeniul mediului. Romania a ratificat prima Protocolul de la Kyoto şi a transpus legislaţia UE în referitoare la mediu. Cu toate acestea, Romania nu are un rol activ în modelarea regimului global în acest domeniu.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.