Economic

Cele mai bune luni din istoria modernă pentru piaţa imobiliară din Romania

Ziarul de Vrancea
3 aug 2016 684 vizualizări
Romanii au făcut peste 456.000 de tranzacţii imobiliare în primele şase luni, în creştere cu 9%

Primul semestru al acestui an a fost cel mai bun din istoria modernă a pieţei imobiliare din Romania, în special pe zona rezidenţială, unde au fost acordate 21.000 de credite prin programul Prima Casă, cu 40% mai multe decat anul trecut, a declarat miercuri directorul diviziei New Homes din cadrul firmei de consultanţă imobiliară Coldwell Banker, Gabriel Voicu. Numărul unităţilor care vor fi livrate în acest an este estimat la 14.000 numai în Bucureşti, faţă de 9.000 în 2008, înainte de criză, a menţionat expertul.  Anul trecut, în Bucureşti, au fost livrate circa 11.000 de unităţi rezidenţiale noi, iar în acest an este aşteptată o creştere de peste 27%, semnificativ peste nivelul înregistrat în 2008, de 9.000 de unităţi. În plus, cererea este acum mai sănătoasă, consideră managerul de la Coldwell Banker. ”Înainte de criză, 90% din cerere era formată din investitori şi abia 10% erau consumatori. Astăzi sunt 90% consumatori. Această evoluţie ne îndreptăţeşte să credem că avem o cerere sănătoasă şi solvabilă”, a spus Voicu. Un alt factor important este indicele de accesibilitate, care arată în ce măsură un roman care caştigă salariul mediu pe economie îşi permite să cumpere un apartament nou.În 2008, un imobil cu două camere putea fi cumpărat în 33 de ani, la nivelul salariului mediu, iar acum, durata a ajuns la 10 ani, potrivit Coldwell Banker. Totuşi, experţii avertizează că există riscuri precum nealocarea de fonduri suplimentare pentru Prima Casă sau legea dării în plată. O altă schimbare se observă la nivelul strategiei de promovare a dezvoltatorilor. Astfel, dacă în 2008 aproape 100% dintre bugetele de marketing ale dezvoltatorilor erau destinate pentru promovarea offline, în prezent dezvoltatorii alocă peste 90% din bani către online. Numărul de tranzacţii imobiliare din Romania a continuat să crească în ritm susţinut în luna iunie, astfel că în primul semestru s-au înregistrat pe piaţa imobiliară 456.070 de tranzacţii, cu peste 40.000, sau 9%, mai multe faţă de prima jumătate a anului trecut, a anunţat miercuri Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI). În luna iunie a acestui an au fost tranzacţionate 80.173 de imobile în toată ţara, în creştere cu aproximativ 1.000 faţă de luna precedentă. Cele mai multe tranzacţii imobiliare au fost înregistrate în Bucureştim unde s-au raportat 8.466 de operaţiuni, urmat de judeţele Ilfov (5.037) şi Cluj (4.087). Comparativ cu iunie 2015, numărul tranzacţiilor a crescut cu aproape 7.000 în a şase lună din acest an. Cumulat pentru prima jumătate din acest an, cele mai multe tranzacţii imobiliare au fost înregistrate în Bucureşti (45.260), Ilfov (25.905) şi Timiş (22.029). La polul opus, judeţele în care au fost înregistrate cele mai puţine imobile tranzacţionate în aceeaşi perioadă sunt Mehedinţi (4.256), Gorj (4.222) şi Bistriţa-Năsăud (3.824).



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.