Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE:Erste: Criza din Turcia exercită riscuri directe în economia Romaniei

Ziarul de Vrancea
25 iul 2016 599 vizualizări
Turcia a fost în 2015 a şasea mare destinaţie de export a Romaniei, cu livrări de bunuri în valoare de 2,2 miliarde de euro, echivalente cu 1,3% din PIB

Criza politică din Turcia exercită riscuri exonomice directe în economia Romaniei, dar turbulenţele generate pe pieţele financiare internaţionale nu au fost resimţite la nivel local, iar investitorii vor continua să facă diferenţe între ţări, potrivit unei analize efectuate de Erste Bank care consideră că impactul puciului eşuat asupra Europei Centrale şi de Est va mai mult politic. Turcia a fost în 2015 a şasea mare destinaţie de export a Romaniei, cu livrări de bunuri în valoare de 2,2 miliarde de euro, echivalente cu 1,3% din PIB. Investiţiile străine directe în Romania provenite din Turcia s-au ridicat în 2014 la 508 milioane de euro, dar relaţiile de afaceri dintre cele două ţări sunt mai ample decat atat, avand în vedere că multe companii turceşti sunt încorporate în Uniunea Europeană. Erste mai notează faptul că leul a ignorat efectul tentativei de lovitură de stat din Turcia, urcand joia trecută la 4,455 unităţi pentru un euro, cel mai ridicat nivel din aproape trei luni. ”Stabilitatea politică internă, înainte de alegerile din noiembrie, a jucat un rol în această privinţă”, consideră analiştii Erste, care anticipează că leul va atinge 4,51 unităţi pentru un euro în decembrie 2016 şi 4,5 unităţi pentru un euro în decembrie 2017, riscurile provenind din deteriorarea actualului nivel al balanţei de cont curent. Analiza Erste se referă şi la faptul că Fitch a retrogradat ratingul Romaniei pentru datoriile pe termen lung în lei de la nivelul BBB la BBB-, acelaşi cu cel al calificativului pentru datoriile pe termen lung în valută, cu perspectivă stabilă. Fitch a avertizat că creşterea semnificativă a deficitului bugetar şi înrăutăţirea dinamicii datoriei publice ar putea duce la retrogradarea ratingurilor Romaniei în viitor. Erste avertizează la randul ei că ratingurile Romaniei ar putea fi în pericol trimestrele viitoare, dacă noul guvern rezultat în urma alegerilor nu va lua măsuri decisive pentru a ţine sub control deficitul bugetar. La nivelul Europei Centrale şi de Est, pieţele financiare nu au fost afectate de conflictul din Turcia. Statele din regiune au puţine lucruri în comun cu Turcia, cu legături economice foarte slabe, ponderea exporturilor către această ţară fiind de circa 2% pentru majoritatea statelor din regiune, chiar dacă în unele a avut loc o tendinţă crescătoare, potrivit băncii austriece. În ultimii ani a crescut cooperarea economică dintre Turcia şi state din sud-estul Europei precum Croaţia, Slovenia, Serbia şi Romania, dar Erste consideră că cel mai mare impact va fi politic, tensionand relaţiile dintre Turcia şi UE pe numeroase fronturi. Turcia este principalul partener al UE în soluţia interimară pentru criza refugiaţilor. Din acest motiv, instabilitatea din Turcia ar putea presa statele UE să găsească o soluţie durabilă la criza migraţiei.

Transportatorii cer Guvernului îngheţarea tarifelor RCA

Patronatele din transporturile rutiere solicită Guvernului emiterea unei hotărari prin care să îngheţe tarifele RCA la valoriile medii calculate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) în luna iunie 2016, tarife care oferă stabilitate financiară pe piaţa poliţelor auto obligatorii. Astfel, la categoria autoutilitare/autocamioane, toate vehiculele cu masa totală maximă autorizată (MTMA) de pană la 3,5 tone, indiferent de clasa de bonus – malus, ar urma să plătească o primă de 1.117 lei pe 12 luni, iar vehiculele între 3,5 tone şi 7,5 tone ar urma să achite o primă de 1.966 lei pentru un an. Totodată, vehiculele între 7,5 tone şi 16 tone vor plăti un tarif RCA de 2.207 lei pe an, iar cele cu MTMA peste 16 tone vor putea cumpăra un RCA la un preţ de 8.489 lei pentru un an. La categoria de transport persoane, vehiculele cu pană la 18 locuri vor plăti 3.210 lei pentru un an, vehiculele între 18 şi 40 locuri vor achita 4.366 lei pentru un an, iar vehiculele peste 40 de locuri vor plăti 3.017 lei pe an. ”Solicităm Guvernului îngheţarea primelor RCA la valoriile medii prezentate de ASF pentru luna iunie 2016, tarife pe care ASF le consideră că oferă stabilitate financiară şi care stau la baza relansării pieţei asigurărilor RCA din Romania, aşa cum au declarat reprezentanţii Autorităţii”, se arată într-un comunicat al Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din Romania (COTAR). Patronatele din transporturi s-au întalnit, pe 19 iulie, şi au transmis două solicitări, una către ASF, prin care au solicitat raportul integral realizat de compania de consultanţă Milliman şi una către prim-ministrul Dacian Cioloş, pentru stabilirea unei întalniri urgente pană săptămana viitoare pentru a discuta reducerea imediată a tarifelor RCA, în caz contrar fiind necesară coordonarea unor acţiuni de protest la nivel naţional. Patronatele vor să declanşeze un protest la nivel naţional în jurul datei de 15 septembrie, dacă nu vor ajunge la o înţelegere cu Guvernul în ceea ce priveşte scăderea tarifelor RCA, a declarat pentru News.ro, preşedintele COTAR, Vasile Ştefănescu. Potrivit lui ştefănescu, există grupuri de transportatori nemulţumiţi în diverse oraşe ale ţării, care se gandesc să vină în Bucureşti în perioada imediat următoare. Patronatele din transporturile rutiere au ameninţat în mai multe randuri că vor declanşa un protest la nivel naţional, la care ar putea participa 40.000 de autovehicule comerciale.

Verizon dă 4,83 miliarde de dolari pe divizia de Internet a Yahoo

Verizon Communications a convenit cumpărarea diviziei de internet a Yahoo pentru 4,83 de miliarde de dolari în numerar, punand capăt unui proces îndelungat de vanzare a acesteia, transmite Reuters. Preluarea activelor Yahoo va extinde operaţiunile diviziei de Internet AOL a grupului Verizon, cumpărată anul trecut pentru 4,4 miliarde de dolari, prin accesul la instrumentele Yahoo în domeniul publicităţii, precum şi la serviciile de căutare, mail şi mesagerie. În urma vanzării Yahoo va rămane cu o participaţie de 15% la compania chineză de comerţ electronic Alibaba Group Holding şi cu deţinerea de 35,5% la Yahoo Japan. ”Vanzarea diviziei operaţionale, care separă efectiv participaţiile din Asia, este un pas important în planul nostru de a debloca valoare pentru acţionarii Yahoo”, afirmă directorul general al companiei, Marissa Mayer, într-un comunicat. Acordul nu include numerarul Yahoo, acţiunile la Alibaba şi la Yahoo Japan, obligaţiunile convertibile ale companiei, unele investiţii minoritare şi brevetele din afara operaţiunilor de bază. Investiţiile la Alibaba şi Yahoo Japan valorează circa 40 de miliarde de dolari, în timp ce capitalizarea de piaţă a Yahoo aera, la închiderea tranzacţiilor de vineri, de aproximativ 37,4 miliarde de dolari.

Veniturile Huawei au crescut cu 40%

Veniturile Huawei Technologies au crescut cu 40% în primul semestru al anului, la 245,5 miliarde de yuani (36,67 miliarde dolari), de la 175,9 miliarde de yuani în urmă cu un an, dar marja operaţională a scăzut ca urmare a investiţiilor făcute de grupul chinez în producţia de smartphone-uri, relatează MarketWatch. Huawei, al treilea mare producător de smartphone-uri din lume în funcţie de vanzări, după Samsung Electronics şi Apple, încearcă să concureze cei doi rivali nu doar în China ci şi pe pieţele externe, cum sunt cele din Europa şi Orientul Mijlociu. Marja operaţională a scăzut în primele şase luni ale anului de la 18% în urmă cu un an la 12%. Huawei nu a dezvăluit şi profitul net. ”Reducerea modestă a marjei operaţionale este în mare parte rezultatul investiţiilor mai mari pentru susţinerea creşterii viitoare”, a declarat un purtător de cuvant al companiei chineze. În primul semestru al anului trecut, veniturile Huawei au avansat cu 30% raportat la intervalul similar din 2014.


       






În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.