Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE: Directorul FMI, trimis în judecată

Ziarul de Vrancea
22 iul 2016 409 vizualizări
Curtea de Casaţie din Franţa a decis vineri că directorul general al FMI, Christine Lagarde, trebuie să fie judecată pentru rolul avut în despăgubirea de 400 de milioane de euro acordată de statul francez omului de afaceri Bernard Tapie în 2008, relatează Reuters.

La momentul respectiv Christine Lagarde ocupa funcţia de ministru de Finanţe al Franţei. Curtea a respins un apel intentat de Lagarde împotriva unui ordin judecătoresc din decembrie, de judecare a sa la Curtea de Justiţie a Republicii, un tribunal special la care sunt judecaţi miniştrii pentru fapte comise în timpul mandatului. Lagarde este acuzată de neglijenţă care a creat condiţiile pentru plata despăgubirii către Bernard Tapie. Astfel, Lagarde nu a reuşit să blocheze procesul de arbitraj în 2008, care a pus capăt unei dispute vechi dintre fosta bancă de stat Credit Lyonnais şi Tapie, om de afaceri şi susţinător al fostului preşedinte francez Nicolas Sarkozy. Tapie a încasat o despăgubire de circa 285 de milioane de euro, dar o curte de apel i-a ordonat ulterior să ramburseze banii. El a contestat şi această decizie, dar procesul este încă în derulare. Omul de afaceri a dat în judecată statul pentru a primi despăgubiri, după ce şi-a vândut participaţia la compania Adidas către Credit Lyonnais, în 1993. El a susţinut că banca l-a înşelat întrucât ulterior a vândut participaţia cu un preţ mult mai mare.
În pofida acestui caz, Lagarde a fost reconfirmată la conducerea FMI, pentru un al doilea mandat de cinci ani. Acuzaţia de neglijenţă în folosirea fondurilor publice poate fi pedepsită cu maxim 1 an de închisoare şi o amendă de 15.000 de euro.

Declaraţia 394 se va completa integral începând cu 1 octombrie 2016

Formularul 394, declaraţia informativă a contribuabilului privind achiziţiile şi livrările pe teritoriul naţional, se va completa integral începând cu 1 octombrie 2016 pentru toate operatiunile efectuate pe teritoriul naţional, informează Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).
Pentru perioada 1 iulie 2016 - 30 septembrie 2016 se vor declara doar operaţiunile derulate cu persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, amânându-se termenul de declarare pentru celelalte operaţiuni, începând cu octombrie 2016, măsuri luate după criticile venite din partea mediului de afaceri, precizează ANAF.
Ministrul Finanţelor, Anca Dragu, a declarat în luna martie, că formularul 394 nu se va mai depune retroactiv şi va intra în vigoare de la 1 iulie, iar societăţile nu mai trebuie să declare încă o dată facturile emise sau primite în primul semestru al anului.
Mai mulţi oameni de afaceri au criticat formularele 394 şi 088, pentru că ar fi prea complicate şi ar îngreuna mult procedurile fiscale, în contextul în care deja birocraţia reprezintă o problemă pentru cele mai multe companii din România. Formularul 088 este o declaraţie pe propria răspundere a contribuabilului pentru evaluarea intenţiei şi a capacităţii de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni din sfera TVA.
La sfârşitul lui mai 2016, pe site-ul ANAF a fost publicat formularul electronic al noii declaraţii informative 394, acesta fiind disponibil contribuabililor în vederea testării. Pe perioada testării, mai mulţi contribuabili au semnalat probleme referitoare la modalitatea de completare şi declarare a datelor din formularul cu pricina.
Totodată, în vederea simplificării declaraţiei 394, a fost eliminată cerinţa de a completa operaţiunile cu regim special de către persoanele impozabile care aplică sistemul de TVA la încasare. ANAF a decis şi eliminarea cerinţei de a completa TVA aferentă livrărilor de bunuri/prestărilor de servicii pentru care se aplică taxarea inversă şi menţinerea acesteia numai în cazul achiziţiilor.

Cată ciocolată mănancă romanii

O persoană a consumat lunar, în medie, 157 de grame de ciocolată, bomboane, rahat şi alte produse zaharoase, pe care a cheltuit 3,17 lei, se arată într-o publicaţie a Institutului Naţional de Statistică (INS) transmisă la solicitarea Agerpres. Cel mai mare consum a fost realizat de salariaţi, respectiv 175 de grame lunar, iar cel mai mic la şomeri — 106 grame.
În ceea ce priveşte consumul de dulceaţă, gem, compot, jeleuri, datele INS arată că o persoană a consumat, în medie, 20 de grame lunar. Potrivit Institutului, 61 de grame de îngheţată a consumat în medie lunar un român, anul trecut. Datele Ministerului Economiei arată că, anul trecut, România a exportat 9.847 de tone de ciocolată şi alte preparate alimentare care conţin cacao, valoarea totală depăşind 55,3 milioane de euro, în creştere cu 21,3% comparativ cu 2014. De asemenea, s-au importat 55.005 tone, în valoare de peste 196,2 milioane euro, rezultând un deficit comercial de circa 141 milioane de euro.

Verizon este aproape de un acord de preluare a Yahoo

Verizon Communications este aproape de un acord de preluare a diviziei de Internet a Yahoo, au declarat vineri persoane apropiate situaţiei, citate de Bloomberg. Cele două companii ar putea anunţa acordul în câteva zile, au spus sursele, care au precizat că discuţiile se poară în format unu la unu. Acordul nu a fost finalizat, iar discuţiile ar putea să nu se concretize.
Un reprezentant al Verizon a refuzat să comenteze, iar un oficial al Yahoo nu a fost disponibil pentru comentarii. Între favoriţii la preluarea diviziei de Internet a Yahoo se numără Verizon Communications, AT&T şi fondul de investiţii TPG.





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Ice Alinutza, acum 870 zile, 5 ore, 29 minute, 11 secunde
"În pofida acestui caz, Lagarde a fost reconfirmată la conducerea FMI, pentru un al doilea mandat de cinci ani." - unde-s postaci cu "nu se poate 'domle', e vinovată și citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.