Economic

Plata taxelor la stat se va putea face cu cardul

Mihai Boicu
19 iul 2016 996 vizualizări
Fiscul a scos la licitaţie contractul pentru găsirea unui furnizor de servicii bancare care să se ocupe de plata taxelor cu cardul u plata se va face prin intermediul ghiseul.ro

Contribuabilii vor putea să îşi plătească obligaţiile cu cardul prin ghiseul.ro, după ce Fiscul va stabili care este firma prin intermediul căreia se va realiza acest serviciu. Pentru aceasta, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a început procedura de licitaţie pentru servicii bancare de acceptare a plăţilor de impozite, taxe, contribuţii şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, efectuat cu carduri de plată în sistem on-line. Toate sumele încasate vor fi transferate integral în contul ANAF şi se va percepe un comision pentru tranzacţie stabilit la 2% din valoarea tranzacţiei, dar nu mai mare de 30 de lei, care va fi suportat de către Finanţe. Vor fi acceptate la plată cardurile Visa, Mastercard sau echivalent, indiferent de ţara în care au fost emise. Potrivit informaţiilor din caietul de sarcini, ”ofertantul va deschide, la solicitarea şi pe numele Autorităţii contractante un cont colector unic, denominat în lei, la nivelul căreia se vor încasa sumele aferente tranzacţiilor (autorizate) efectuate în Sistemul Naţional Electronic de Plăţi, utilizând standardul de securitate 3 D – Secure. Sumele astfel încasate vor fi transferate integral în contul Autorităţii Contractante deschis la Trezoreria Operativă Centrală, fiind interzisă reţinerea de sume sau diminuarea valorii acestora către instituţia de credit acceptatoare, indiferent de motiv”. Comisionul pe tranzacţiile efectuate în sistem online se stabileşte procentual la valoarea tranzacţiei fără a depăşi limitele maxime stabilite prin Ordinul comun nr. 168/14/95/2011 sau orice alt act normativ care va reglementa această situaţie, respectiv limita de 2% din valoarea tranzacţiei şi nu va fi mai mare de 30 RON/tranzacţie în situaţia în care, prin aplicarea cotei de 2% rezultă o sumă mai mare de 30 lei. Comisionul de tranzacţionare se va aplica doar tranzacţiilor autorizate şi nu va fi aplicat pentru tranzacţiile refuzate sau anulate din orice motive. Comisionul pentru verificarea conformităţii transferului de date cu specificaţiile standard ale SNEP se va percepe o singură dată, la înregistrarea Autorităţii Contractante în SNEP şi nu va depăşi echivalentul în lei a 300 de euro sau orice alt nivel care se va stabili prin acte normative de modificare calculat la cursul de schimb comunicat de BNR, valabil în ziua plăţii. (M. BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.