Economic

GALERIE FOTO: SNCFR Galaţi - amendă de 8.000 de lei pentru dezastrul în care zace Gara Odobeşti

Dana Lepădatu
18 iul 2016 2665 vizualizări
SNCFR-CF Galaţi nu a respectat avertismentul Direcţiei Judeţene de Cultură Vrancea privind monumentul istoric Gara Odobeşti u alţi cinci proprietari de monumente istorice au fost sancţionaţi cu avertisment

Direcţia Judeţeană pentru Cultură Vrancea a sancţionat contravenţional cu 8.000 lei SNCFR – CF Galaţi, proprietarul Monumentului Istoric Gara Odobeşti. Sancţiunea a fost dată în temeiul atribuţiilor stabilite prin Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, pe 15 iulie, ca urmare a stării de degradare în care se află monumentul din Odobeşti. Amendarea proprietarului monumentului istoric Gara Odobeşti vine ca urmare a neîndeplinirii măsurilor dispuse de Direcţia pentru Cultură în aprilie 2016, măsuri care vizau stoparea degradării monumentului istoric Gara Odobeşti, reabilitarea şi punerea lui în valoare. La verificările din primăvară, starea generală de conservare a monumentului istoric a fost calificată drept „rea”. S-a constatat atunci degradarea şi distrugerea parţială a elementelor arhitecturale exterioare, degradarea faţadelor şi tencuielii interioare cu prezenţa igrasiei şi mucegaiului, precum şi multiple fisuri şi crăpături în zidăria interioară. De asemenea, s-a constatat şi că în edificiu plouă datorită lipsei sau degradării uşilor şi ferestrelor. Direcţia pentru Cultură Vrancea a aplicat proprietarului un avertisment, impunând totodată, în termen de maximum 30 de zile, luarea unor măsuri necesare stopării degradării. Potrivit avertismentului, urma a fi făcută toaletarea vegetaţiei limitrofe şi/sau îndepărtarea acesteia, acolo unde afectează acoperişul sau zidăria clădirii, identificarea geamurilor lipsă şi completarea lor, împiedicarea pătrunderii apei din precipitaţii în subsolul clădirii, precum şi securizarea clădirii prin împiedicarea accesului persoanelor neautorizate în interior şi asigurarea pazei. „Întrucât până în luna iulie 2016, proprietarul – cu excepţia toaletării copacilor învecinaţi monumentului istoric – nu a întreprins nici una din măsurile dispuse s-a procedat la sancţionarea cu amendă de 8.000 de lei, potrivit prevederilor art. 55, alin. 1, lit. b şi alin. 2 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice”, se precizează într-un comunicat al Direcţiei Judeţene de Cultură Vrancea.

Alţi cinci proprietari de monumente istorice au fost avertizaţi

De la începutul anului, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Vrancea a demarat mai multe acţiuni de control, în scopul stopării degradării monumentelor istorice. Au fost sancţionaţi contravenţional cu avertisment alţi cinci proprietari sau chiriaşi din Focşani. Printre aceştia se numără proprietarii Casei Ferhat, de pe strada Republicii, nr. 9, care au fost avertizaţi pentru utilizarea fără aviz de însemne publicitare pe monumentul istoric, Şcoala Comercială de pe strada Coteşti, nr. 17, sancţionată pentru neîndeplinirea obligaţiilor privind protejarea, conservarea şi restaurarea monumentului istoric. De asemenea, la o Casă de pe strada Cuza-Vodă, nr. 49, Focşani, atât proprietarul, cât şi chiriaşul au fost sancţionaţi pentru schimbarea fără aviz a destinaţiei, dar şi pentru utilizarea fără aviz de însemne publicitare pe monumentul istoric. (Dana LEPĂDATU)







În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Odobestean, acum 2810 zile, 9 ore, 30 minute, 55 secunde
Nu numai gara arata asa! Tot Odobestiul! E un oras care se matura numai de sarbatori!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.