Economic

Judeţele din Moldova trebuie să coopereze pentru dezvoltarea regiunii

Mihai Boicu
7 iul 2016 1027 vizualizări
Oamenii de afaceri şi reprezentanţii autorităţilor s-au întalnit la o conferinţă în care s-a discutat despre soluţii pentru dezvoltarea IMM

La Focşani a avut loc o întalnire între oamenii de afaceri, reprezentanţii autorităţilor, ai băncilor şi ai organismelor prin care se dirijează fondurile europene, cu tema ”Soluţii pentru dezvoltarea IMM-urilor 2016”. Unul dintre subiectele întalnirii a fost modul în care pot sprijini autorităţile locale mediul de afaceri şi elaborarea unui parteneriat real antreprenori/întreprinzători – autorităţi locale. Ion Radu, managing director BTL Design a dat ca exemplu Oradea în ceea ce priveşte încurajarea investitorilor. ”Ilie Bolojan a înţeles ce înseamnă mediu de afaceri. Acum inaugurează al treilea parc industrial. Oradea era pe penultimul loc la atractivitate pentru investitori”, a spus Ion Radu. Acesta a arătat că una dintre măsurile luate a fost constituirea unor comisii care supravegheze licitaţiile, astfel încat s-a redus numărul contestaţiilor, iar lucrările au fost realizat mai repede. Un alt exemplu a fost la Bacău, unde un centru de expoziţii şi evenimente şi-a arătat utilitatea. Primarul Focşaniului, Cristi Misăilă, a arătat că municipiul are posibilitatea de a atrage 38 de milioane de euro, dar nu au fost elaborate ghidurile de finanţare. ”Noi ne dorim să promovăm cat mai mult agenţii economici din judeţul Vrancea. Uşa mea este întotdeauna deschisă. Suntem deschişi dialogului şi tuturor iniţiativelor de a promova această urbe”, a spus Cristi Misăilă.

Cat ne va afecta plecarea Regatului Unit din UE?

Ion Radu, managing director BTL Design, a mai atras atenţia că ieşirea din UE a Marii Britanii va afecta alocarea de fonduri europene. Ion Roman, preşedintele Patronatului Intreprinderilor Mici şi Mijlocii a criticat nivelul taxelor şi impozitelor, dar şi colaborarea cu autorităţile. ”Ne deranjează încă taxele şi impozitele prea mari, birocraţie, neînţelegere din partea autorităţilor. Ar trebui să înfiinţăm în toate localităţile comisii de dialog social”, a spus Ion Roman. La randul său, Corneliu Pricope, vicepreşedintele Uniunii Naţionale a Patronatului Roman, a arătat că ”trebuie să gandim dincolo de graniţele judeţului”, iar judeţele din Moldova trebuie să coopereze între ele pentru ca regiunea să se dezvolte. (Mihai BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.