Economic

VIDEO!!! Legea produselor româneşti a lui Săpunaru, la promulgare pe masa preşedintelui

Iulia Crețu
9 iun 2016 5223 vizualizări
Deputaţii au aprobat, cu 293 de voturi pentru, proiectul de lege prin care marile magazine sunt obligate legal să cumpere 51% din alimente de la producătorii locali. Reprezentanţii supermarketurilor din România susţin că intervenţia statului prin această lege restrânge dreptul consumatorilor de a alege produsul dorit.

Get your own valid XHTML YouTube embed code

Camera Deputaţilor a votat proiectul prin care supermaketurile sunt obligate să achiziţioneze 51% din alimente de la producători locali sau regionali. Acesta va ajunge pe masa preşedintelui statului, Klaus Iohannis.  Proiectul de lege, adoptat cu 293 de voturi, presupune ca marile magazine să fie deschise şi în weekend, cu toate că în primă fază iniţiatorii susţineau ca supermarketurile să se închidă sâmbăta şi duminica pentru a da posibilitatea producătorilor locali să-şi vândă marfa în pieţe. Unul dintre susţinătorii acestei legi, deputatul PNL de Vrancea Nini Săpunaru, spune că s-a renunţat la articolele care făceau referire la închiderea marilor magazine la sfârşitul săptămânii. Comisia pentru agricultură a Camerei Deputaţilor a dat raport de adoptare proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legii 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare. ”Nu închidem magazinele în weekend, acea prevedere din proiect nu s-a discutat, am abandonat acele articole. Proiectul de lege prevede amenzi pentru cei care nu respectă alte prevederi importante din lege, precum aceea că nu ai voie să mai faci facturi în plus la producători, nu ai voie să impui un preţ minim pe piaţă, cum s-a întâmplat până acum. Sunt amendaţi cu sume între 100.000 - 150.000 de lei şi în caz de abateri repetate se poate merge până la închiderea magazinului”, după cum a declarat Săpunaru.

Salamul va fi etichetat cu procentul de carne din România

Deputatul a mai punctat că proiectul de lege stabileşte că pe etichetele produselor din carne proaspătă trebuie trecută ţara de provenienţă a cărnii, iar pe produsele procesate din carne trebuie trecut procentul de carne din România conţinut de acestea. Proiectul de lege prevede: “comercianţii - persoane juridice autorizate au obligaţia ca pentru categoriile carne, ouă, fructe, legume, miere de albine, produse lactate şi de panificaţie să achiziţioneze aceste produse în proportie de cel puţin 51% din volum de marfă pe raft, corespunzător fiecârei categorii de produse, provenite din lanţul scurt de aprovizionare". Excepţie fac comercianţii cu o cifră de afacere de până la 2 milioane de euro, echivalentă în lei.

Supermarketurile spun că legea restrânge drepturile cumpărătorului

Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România spune că acest proiect de lege nu oferă o garanţie clară pentru ca producătorii români să fie apăraţi de concurenţa producătorilor externi. Mai mult, reprezentanţii marilor magazine susţin că legea în cauză “restrânge libertatea consumatorilor români de a alege”, după cum susţine Asociaţia. “Apare riscul ca, de exemplu, producătorii bulgari să devină mai atractivi pentru magazinele din sudul României şi cei din Ungaria pentru magazinele din vestul ţării. În prezent, supermarketurile reprezintă principalul canal de promovare a produselor româneşti, iar această tendinţă va continua. Motivaţia este simplă: consumatorii din România solicită produse româneşti”, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale. (Iulia CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
John, acum 2867 zile, 5 ore, 8 minute, 52 secunde
PINA ACUM TOATE GUNOAIELE EUROPEI LE GASIM IN MAGAZIN!SUSTIN PROIECTU!IN SFARSIT UN OM CU CAPU P UMERI!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.