Economic

Romania a atras un miliard euro de pe pieţele externe

Ziarul de Vrancea
20 mai 2016 678 vizualizări
Emisiunea de obligaţiuni a fost suprasubscrisă de două ori

Romania a emis obligaţiuni pe pieţele externe de capital în valoare de un miliard de euro, consolidandu-şi astfel curba randamentelor titlurilor de stat cu o nouă maturitate de 12 ani, cupon 2,875%. Emisiunea a fost lansată la un randament competitiv de 2,992% şi suprasubscrisă de aproape două ori, printr-un număr de 200 de ordine. Operaţiunea a fost intermediată de către Citigroup Inc, JP Morgan, Raiffeisen Bank International AG, Societe Generale şi UniCredit SpA. "Tranzacţia aceasta confirmă percepţia foarte bună şi încrederea mediilor investiţionale în fundamentele economiei romanesti într-un context volatil de piaţă. Faptul că a fost suprasubscrisă arată că Romania este pe o traiectorie economică ascendentă, cu o creştere economică în topul Uniunii Europene şi cu stabilitate fiscal-bugetară", a declarat ministrul finantelor publice Anca Dragu. După distribuţia geografică pe primul loc s-au clasat cumpătărorii din Germania si Austria (20%), urmaţi de cei din Romania (19%), Marea Britanie (13%), Centrul şi Estul Europei (11%), Scandinavia (9%), SUA (7%), Franta si Benelux (7%), Italia si alte tari din sudul Europei (7%), Elvetia (6%), alte ţări (1%). În privinţa tipurilor de investitori, au predominat managerii de fonduri (52%), fiind urmaţi de bănci şi bănci private (26%), fonduri de pensii şi societăti de asigurare (21%), şi alţii (1%). Emisiunea face parte din planul de finanţare externă aferent anului 2016. Aceasta se încadrează în obiectivele strategiei de administrare a datoriei publice, prin extinderea maturităţii medii a portofoliului de datorie guvernamentală şi distribuirea cat mai uniformă a serviciului datoriei în vederea reducerii riscului de refinanţare.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.