Economic

Numărul de locuri de muncă vacante a urcat cu aproape o treime

Ziarul de Vrancea
20 mai 2016 1145 vizualizări
Potrivit INS, în industria prelucrătoare s-au concentrat peste 25% din numărul total al locurilor de muncă vacante (15.000 locuri vacante)

Numărul locurilor de muncă vacante a totalizat în primul trimestru 58.284, în creştere cu 6,4% faţă de trimestrul anterior, la o rată de 1,27%, cu 0,06 puncte procentuale peste nivelul din ultimele trei luni ale anului trecut, a anunţat vineri Institutul Naţional de Statistică. Comparativ cu acelaşi trimestru al anului 2015, numărul locurilor vacante a crescut cu 29%, iar rata cu 0,24 puncte procentuale. Cele mai mari rate ale locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în administraţia publică (3,47%), alte activităţi de servicii, respectiv în activităţi de spectacole, culturale şi recreative (2,5% fiecare în parte). În industria prelucrătoare s-au concentrat peste 25% din numărul total al locurilor de muncă vacante (15.000 locuri vacante), iar rata a luat valoarea de 1,31%. Sectorul bugetar a însumat aproape o treime din numărul total al locurilor de muncă vacante. Astfel, 8,9 mii locuri vacante se regăsesc în administraţia publică, 7,7 mii locuri vacante în sănătate şi asistenţă socială, respectiv 2,4 mii locuri vacante în învăţămant. La polul opus, cele mai mici valori ale ratei locurilor de muncă vacante s-au regăsit în industria extractivă (0,41%), urmată de producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (0,42%). Numărul locurilor de muncă vacante a înregistrat cele mai reduse valori în tranzacţii imobiliare (0,1 mii locuri vacante), respectiv în industria extractivă (0,2 mii locuri vacante). Faţă de acelaşi trimestru al anului anterior, rata locurilor de muncă vacante a înregistrat cea mai importantă creştere în sănătate şi asistenţă socială (plus 0,62 puncte procentuale), iar numărul locurilor de muncă vacante a cunoscut creşteri semnificative în industria prelucrătoare (plus 2,9 mii locuri vacante), respectiv în sănătate şi asistenţă socială (plus 2,1 mii locuri vacante). Cea mai semnificativă diminuare atat în ceea ce priveşte rata cat şi numărul locurilor de muncă vacante a fost constatată în activităţile de transport şi depozitare (-0,08 puncte procentuale, respectiv -0,1 mii locuri vacante). În trimestrul I 2016, cea mai mare cerere de forţă de muncă salariată exprimată de angajatori atat prin intermediul ratei cat şi a locurilor de muncă vacante a fost pentru ocupaţiile de specialişti în diverse domenii de activitate - grupa majoră 2 (1,74%, respectiv 17,1 mii locuri vacante), urmate de cele de muncitori necalificaţi - grupa majoră 9 (1,30%, respectiv 8,1 mii locuri vacante), iar cele mai mici valori au fost înregistrate în ocupaţiile de lucrători calificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit - grupa majoră 6 (0,51%, respectiv 0,1 mii locuri vacante). Faţă de acelaşi trimestru al anului anterior în ceea ce priveşte rata locurilor de muncă vacante, cea mai mare creştere s-a concentrat în randul ocupaţiilor de muncitori calificaţi şi asimilaţi - grupa majoră 7 (plus 0,40 puncte procentuale), iar locurile de muncă vacante au cunoscut cea mai semnificativă creştere în randul ocupaţiilor de specialişti în diverse domenii de activitate - grupa majoră 2 (plus 3,5 mii locuri vacante). La polul opus, atat în ceea ce priveşte rata cat şi numărul locurilor de muncă vacante, singura diminuare s-a regăsit în randul funcţionarilor administrativi - grupa majoră 4 (-0,09 puncte procentuale, respectiv -0,2 mii locuri vacante).



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.