Economic

Schimbări importante ce îi priveşte pe şoferi

Ziarul de Vrancea
18 mai 2016 708 vizualizări
Tarifele rovinetelor vehiculelor de transport cu masă mai mare de 3,5 tone, modificate de Guvern u în unele cazurile se anunţă scumpiri semnificative

Guvernul a modificat şi completat OUG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din Romania, modificand sumele percepute vehiculelor de transport cu masă mai mare de 3,5 tone.  Proiectul de lege va fi transmis spre dezbatere şi adoptare Parlamentului, noile tarife urmand să intre în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial, iar tarifele de utilizare achitate anterior intrării în vigoare a noii grile de tarifare îşi menţin valabilitatea. Potrivit unui comunicat de presă, un aspect important vizat de transpunere constă în stabilirea unor proporţii între nivelul anual şi cel intermediar al tarifului de utilizare (rovinietei) cu valabilitate de o zi, şapte zile şi 30 zile. Avand în vedere că modificarea tarifelor nu se aplică şi la vehiculele de transport persoane, vor apărea în această situaţie două noi categorii de vehicule, H şi G, care reprezintă vehiculele de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) şi maximum 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) şi, respectiv, vehicule de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto). Aceste tipuri de vehicule sunt cuprinse, în prezent, în categoriile C şi, respectiv D. Pentru prima categorie se vor percepe tarife cuprinse între 4 euro (rovinietă valabilă o zi) şi 320 de euro (valabilitate un an), în timp ce pentru vehiculele cuprinse în categoria H preţurile rovinietei variază între 7 euro (valabilitate o zi) şi 560 de euro (pentru 12 luni). Astfel, tariful rovinietei pentru o zi în cazul vehiculelor de transport marfă cu MTMA mai mare de 3,5 tone şi mai mică sau egală cu 7,5 tone ar urma să se majoreze la 11 euro, comparativ cu 4 euro cat este în prezent. De asemenea, preţul pentru o săptămană se va situa la 27 de euro (faţă de 20 de euro), iar pentru 30 de zile la 55 de euro (de la 52 de euro). În ceea ce priveşte tariful perceput pentru o rovinietă valabilă un an, acesta va fi de 550 de euro, faţă de 320 de euro în prezent, în cazul vehiculelor de transport marfă cu MTMA mai mare de 3,5 tone şi mai mică sau egală cu 7,5 tone. Totodată, tarifele pentru roviniete se modifică, în funcţie de valabilitate, şi pentru categoriile D (vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 7,5 tone şi mai mică decat 12 tone) şi E (vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone, cu maximum 3 axe, inclusiv). Pentru vehiculele de transport de marfă cu MTMA între 7,5 şi 12 tone, exceptand rovinieta pentru o zi - care va fi de 11 euro în loc de 7 - şi cea pentru 12 luni - care va fi de 635 de euro în loc de 560 -, tarifele vor scădea, după cum urmează: pentru şapte zile: 31 de euro (faţă de 35, cat este în prezent); pentru 30 de zile: 63 de euro (faţă de 91); pentru 90 de zile: 180 de euro (faţă de 210). Referitor la vehiculele de transport de marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone (cu maximum trei axe), rovinieta pentru o zi va fi de 11 euro în loc de 9 euro, pentru şapte zile: 36 de euro (faţă de 45, cat este acum); pentru 30 de zile: 72 de euro (faţă de 117); pentru 90 de zile: 205 euro (faţă de 270); pentru 12 luni, tariful va fi în continuare de 720 de euro. În schimb, pentru vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone, cu minimum 4 axe (inclusiv), încadrate în categoria F, preţul rovinietei se menţine atat la valabilitatea pentru o zi (11 euro), cat şi la valabilitatea pentru un an (1.210 euro). În privinţa celorlalte tipuri de perioade, tarifele scad faţă de cat sunt în prezent, iar cea pentru 30 sau 90 de zile va costa mai puţin (121 de euro, faţă de 143, respectiv 350 de euro, faţă de 374).



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.