Economic

Managerii de la stat, demişi pentru lipsă de perfomanţă, au interzis în CA-uri

Ziarul de Vrancea
10 mai 2016 503 vizualizări
Deputaţii au adoptat, marţi, OUG 109/2011, prin care sunt stabilie criteriile privind selecţia managerilor şi administrarea companiilor de stat, amendand proiectul de lege pentru ca administratorilor revocaţi pentru slabe performanţe să li se interzică deptul de a mai candida în CA, timp de 5 ani.

Potrivit amendamentului adus de deputatul PNL Vrigil Guran, adoptat în plen, administratorilor companiilor de stat revocaţi pentru că nu întrunesc indicatorii de performanţă stabiliţi prin contractele de mandat le este interzis să mai candideze pentru funcţii în CA ale companiilor de stat pentru o perioadă de cinci ani de la data rămanerii definitive a hotărarii. În modificarea proiectului de lege pentru aprobarea OUG 109/2011, aleşii au ţiut cont şi de propunerile făcute de Guvern, care vizau transparentizarea şi creşterea eficienţei companiilor de stat, premierul afirmand că textul de lege “vine cu precizări noi, mult mai clare, privind modul în care se face recrutarea managementului companiilor de stat”.  “Companiile de stat nu au doar obiectivul de a aduce bani la buget. Ele trebuie să funcţioneze bine pentru că gestionează resurse importante ale statului", a declarat premierul Dacian Cioloş, în plenul Camerei Deputaţilor. Camera Deputaţilor este for decizional, lege va transmisă la promulgare.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.