Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE:Programul Prima Casă, suplimentat cu 500 milioane lei

Ziarul de Vrancea
10 mai 2016 715 vizualizări
Ministerul Finanţelor Publice propune suplimentarea plafonului de garanţii aferent acestui an cu suma de 500 milioane de lei ca răspuns la solicitările potenţialilor beneficiari ai programului Prima casă.

“Iniţiativa legislativă parlamentară privind darea în plată, aprobată prin Legea nr. 77/2016, după reexaminare, a creat o incertitudine mare atat în privinţa aplicabilităţii legii asupra creditelor contractate prin programul Prima casă, cat şi din perspectiva impactului acestei legi asupra pieţei imobiliare şi pieţei creditului ipotecar. Aceşti factori au condus la o cerere foarte mare pentru acordarea de garanţii în cadrul programului în primele patru luni ale anului 2016. S-a ajuns la situaţia fără precedent în care plafoanele alocate băncilor pentru întreg anul 2016 au fost utilizate extrem de rapid”, menţionează MFP. Anul acesta, pană la 1 mai, au fost acordate 13.100 de garanţii în valoare de 1,2 mld. lei faţă de perioada similară a anilor 2015 şi 2014, în care au fost acordate garanţii în valoare de cca. 668 mil.lei şi respectiv 536 mil. lei. Aceste evoluţii au condus la necesitatea celei de-a doua redistribuiri a plafoanelor alocate pe instituţii financiare în 2016.  Ministerul Finanţelor Publice va monitoriza indicatorii pieţei creditelor ipotecare pentru persoane fizice în perioada imediat următoare şi va anunţa în curand strategia pe termen mediu privind derularea programului Prima casă.  De la momentul iniţierii programului Prima casă, în 2009, pană la începutul lunii mai de anul acesta, au fost acordate peste 178.000 de garanţii, reprezentand un volum total de garantare de circa 15 mld. lei, aferent unor finanţări în valoare de 29,8 mld. lei.  Rata de neplată în cadrul programului este de 0,34% din total credite acordate.

Noi dezvăluiri din Panama Papers: Bază de date de 214.000 de offshore-uri!

Consortiul Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţii a publicat ieri o bază de date care dezvăluie aproape 214.000 de entităţi offshore create în 21 de jurisdicţii, de la Nevada pană la Hong Kong şi Insulele Virgine Britanice, în cele mai noi descoperiri din scandalul Panama Papers. Avand în vedere noile date făcute publice, peste 360.000 de nume de persoane şi companii din spatele structurilor offshore au fost făcute publice. Noile date făcute publice reprezintă numai o parte din Panama Papers, ”dosar” care curpinde peste 11,5 milioane de documente secrete de la firma de avocatură Mossack Fonseca.  ICIJ nu publică încă în totalitate documentele "sparte" şi nu divulgă documente neprocesate sau informaţii personale. Baza de date conţine multe informaţii despre proprietarii companiilor offshore, intermediari şi jurisdicţii, dar nu dă detalii despre conturile bancare, e-mailuri sau tranzacţiile financiare care apar în documente.  Baza de date include şi informaţii legate de peste 100.000 de alte entităţi offshore pe care ICIJ le-a făcut publice în 2013.  Datele publicate sunt cele mai ample de pană acum, ele fiind legate de companiile offshore şi de oamenii din spatele acestora.

Reducerile succesive ale TVA afectează 80% din coşul de consum

Reducerile succesive ale cotelor TVA afectează mai mult de 80% din coşul de consum, iar reducerea TVA din ianuarie 2016 a vizat circa jumătate din coşul de consum, a spus guvernatorul BNR Mugur Isărescu ieri la prezentarea raportului asupra inflaţiei. “Asistăm pe piaţa combustibililor la un declin în termeni nominali. El s-a accentuat în T1 2016 în special pe seama scăderii preţului ţiţeiului. Avem şi deprecierea dolarului în raport cu euro şi deci şi în raport cu leul.”, a declarat guvernatorul BNR. Isărescu a precizat că la bunurile alimentare se constată, în mare, menţinerea supraofertei creată pe piaţa europeană datorită în principal restricţiilor în relaţiile cu Rusia. La materile prime agricole, preţurile internaţionale au fluctuat, dar tendinţa este descendentă cu excepţia preţului la floarea soarelui.”Pe pieţele valutare internaţionale, avem o majorare uşoară a volatilităţii, mai puţin în cazul leului, care a rămas o monedă stabilă. Nu am schimbat politica aici şi nu a fost nevoie de intervenţii pe piaţă”, a mai spus Isărescu.

Bogdan Olteanu, BNR: Avem nevoie de educaţie financiară

Bogdan Olteanu, vice-guvernatorul BNR, a declarat în cadrul conferinţei Protecţia consumatorilor, transparentizare şi integritate în servicii financiare, organizată de Ziarul Financiar, că, în opinia sa este nevoie de o reconsolidare a valorilor etice în banking şi de integritate în afaceri. "Este nevoie de o reconsolidare a valorilor etice în banking. Trebuie să facem presiune pentru acest lucru şi să înţelegem că fără integritate în afaceri sistemul democratic se năruie. Capitalismul este bazat pe integritate. Alternativa la integritate este mai multă poliţie, mai puţină piaţă liberă şi mai puţină democraţie", a spus Bogdan Olteanu, vice-guvernatorul BNR în cadrul conferinţei Protecţia consumatorilor, transparentizare şi integritate în servicii financiare, organizată de Ziarul Financiar.  „Transparentizarea şi integritatea mă interesează. Aceasta trebuie să fie 100%. Bancherii nu au acte complicate pentru că vor să păcălească clienţii, ci pentru că relaţia dintre bănci şi clienţi este una complicată. Suntem pe o piaţa globală unde dobanzile, cursurile şi randamentele instrumentelor financiare la care se raportează relaţiile cu clienţii fluctuează”, a mai spus vice-guvernatorul BNR.

Administratori ai Tarom, revocaţi din funcţie

Acţionarii Tarom au decis, în adunarea generală din 6 mai, revocarea lui Christian Edouard Heinzmann şi a lui Tiberiu Ţiclea din calitatea de administrator ai companiei, a anunţat ieri operatorul aerian controlat de stat. ”Decizia a venit in urma informării primite de la Consiliul de Administraţie al companiei TAROM, in baza faptelor ce ţin de neîndeplinirea unor cerinţe legale, a unor măsuri prevăzute în contractul de mandat sau în Planul de administrare al companiei', se spune în comunicarea Tarom. În cadrul aceleiaşi şedinţe, Adunarea Generală a Acţionarilor a luat act de Hotărarea Consiliului de Administraţie, prin care cei doi au fost revocaţi din funcţiile de director general – CEO, respectiv Director General Administrativ – CAO. Christian Heinzmann, belgianul care a ocupat poziţia de CEO privat la Tarom din 2012 şi care a fost revocat din funcţie în martie anul acesta în urma unei decizii a board-ului, a dat în judecată compania. Deşi a fost revocat ca CEO, el era încă membru în consiliul de administraţie şi aşteaptă să i se plătească suma de 60.000 de euro, stipulată într-o clauză a contractului legată de revocarea înaintea finalizării mandatului.









































În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.