Economic

Şeful ANRE: Fiţi atenţi la ofertele prea avantajoase de furnizare a energiei

Ziarul de Vrancea
3 mai 2016 1010 vizualizări
Consumatorii de energie casnici trebuie să fie atenţi la ofertele furnizorilor care promit preţuri foarte mici, întrucât acestea pot avea clauze ascunse şi chiar ilegale, precum scutirea de la plata certificatelor verzi şi a contribuţiei de cogenerare, a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Niculae Havrileţ, într-un interviu acordat Agerpres.

El a arătat că, deşi unele oferte sunt atractive la o primă vedere, este bine să ne asigurăm că acestea au condiţii avantajoase pe întreaga perioadă a contractului şi că respectă prevederile legale în domeniu. Este vorba despre posibile oferte în care nu sunt cuprinse informaţii privind valoarea certificatelor verzi sau contribuţia de cogenerare. Iar orice promisiune de neplată a unor astfel de taxe venită din partea vreunui furnizor nu trebuie luată în considerare, pentru că nu respectă legislaţia în domeniu. Furnizorul nu poate scuti clienţii finali casnici de la plata acestor taxe, deoarece acestea sunt obligaţii stabilite prin lege, a susţinut şeful ANRE. Havrileţ recomandă consumatorilor ca, în cazul în care aleg să încheie un contract cu un nou furnizor, să fie atenţi la preţ, la durata contractului, la condiţiile şi modalităţile de plată, la garantarea clauzelor contractuale privind drepturile şi obligaţiile, inclusiv la clauzele penalizatoare. Alte clauze contractuale care necesită atenţie sunt şi condiţiile în care părţile pot renegocia clauze din contract, condiţiile de încetare a contractului, precum şi clauze care pot produce efecte şi după încetarea contractului.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.