Economic

Costul apelurilor în roaming se reduce de la sfarşitul lui aprilie

Ziarul de Vrancea
20 apr 2016 755 vizualizări
La 30 aprilie 2016 intră în vigoare ultima etapă intermediară reglementată de Comisia Europeană înainte de eliminarea completă a tarifelor de roaming în interiorul Uniunii Europene

Utilizatorii romani care au ales planurile tarifare de bază pentru serviciile de roaming (Eurotarifele) vor comunica de la 30 aprilie în ţările UE la aceleaşi costuri ca în Romania, a anunţat ieri ANCOM. La aceste costuri operatorii pot adăuga o taxă suplimentară de maxim 5 eurocenţi/minut pentru apelurile efectuate către statele membre UE şi maxim 1,14 eurocenţi/minut pentru apelurile primite. De asemenea, un mesaj text va fi taxat suplimentar cu cel mult 2 eurocenţi, în timp ce accesul la internet cu maximum 5 eurocenţi/MB (toate fără TVA). La 30 aprilie 2016 intră în vigoare ultima etapă intermediară reglementată de Comisia Europeană înainte de eliminarea completă a tarifelor de roaming în interiorul Uniunii Europene de la 15 iunie 2017. "Dacă un furnizor alege să aplice o suprataxă, fie pentru toate serviciile în roaming (apeluri efectuate, apeluri primite, SMS trimise, date), fie doar pentru anumite servicii, suma dintre tariful naţional în afara reţelei şi suprataxa aplicată nu trebuie să depăşească următoarele tarife maxime reglementate: 0,19 euro/minut (fără TVA) pentru apelurile efectuate, 0,06 euro (fără TVA) pentru trimiterea unui mesaj text (SMS), respectiv 0,20 euro/MB (fără TVA) pentru traficul de date", anunţă ANCOM. Utilizatorii de cartele preplătite trebuie să încarce un credit suplimentar din care să se deducă valoarea suprataxei pentru utilizarea serviciilor în roaming, pentru a putea beneficia de aceste servicii. Operatorii pot să pună la dispoziţia clienţilor tarife mai mici sau alte planuri tarifare, precum cele din ofertele speciale pentru perioadele de vacanţă.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.