Economic

Producătorul roman de îngheţată Alpin57Lux a fost preluat de letoni

Ziarul de Vrancea
19 apr 2016 1193 vizualizări
Compania are o fabrică la Sebeş, judeţul Alba, şi dispune de propria reţea de logistică cu un parc de peste 250 maşini şi distribuţie la nivel naţional

Producătorul roman de îngheţată Alpin57Lux, din Alba Iulia, a semnat un acord de asociere cu trustul letonian Food Union, noul joint-venture urmand să susţină planurile de dezvoltare ale companiei fondate de Ioan Istrate. ”În 1994 am pornit de la firul ierbii’ avand ca ‚investiţie’ strict încrederea şi suportul familiei. În prezent, producem peste 80 tone îngheţată zilnic, deţinem o secţie de patiserie sub brandul Romcherie, precum şi legumele congelate Maestro Alpin. Performanţa realizată de echipa formată din peste 450 angajaţi Alpin57Lux a atras atenţia acestui investitor strategic, care are un proiect de dezvoltare care coincide cu planurile noastre. Voi rămane în continuare la conducerea companiei, însă următorii ani vor reprezenta un avant şi mai puternic decat am fi reuşit pe cont propriu. Produsele pe care le-am creat cu dragoste merită susţinerea financiară a Food Union”, a declarat Ioan Istrate, director general şi acţionar Alpin57Lux. Compania are o fabrică la Sebeş, judeţul Alba, şi dispune de propria reţea de logistică cu un parc de peste 250 maşini şi distribuţie la nivel naţional. Brandul Alpin include peste 100 sortimente de îngheţată sub diferite mărci. În 2001 a inaugurat şi o secţie de patiserie.“Sunt profund impresionat de tehnologia modernă şi infrastructură, precum şi de portofoliul produselor pe care Alpin57Lux îl însumează ca producător de top în industria producătoare de îngheţată din Romania. Este o afacere prosperă, condusă de o familie şi o echipă de profesionişti pasionaţi de categoria bunurilor de consum alimentar: îngheţată, patiserie, congelate. Am un respect deosebit pentru angajamentele lor actuale şi viitoare în dezvoltarea Alpin57Lux în cadrul grupului de companii Food Union. Experienţa noastră în industria de lactate şi îngheţată din Țările Baltice, Rusia, ţările nordice, foste republici sovietice, precum şi poziţionarea regională vor contribui la prosperitatea continuă a Alpin57Lux”, a precizat Andrey Beskhmelnitskiy, fondatorul şi proprietarul Food Union Group. Compania letoniană este axată pe distribuirea bunurilor de consum sub umbrela diferitelor mărci, asigurand în acelaşi timp soluţii personalizate pentru industria de lactate şi îngheţată. Food Union Group cuprinde trei companii în zona de producţie şi prelucrare pentru lactate şi îngheţată în Letonia (AS Rīgas piena kombināts, AS Valmieras piens şi SIA Rīgas piensaimnieks), cel mai mare producător de îngheţată din Estonia (Premia), cel mai mare producător de îngheţată din Danemarca (Premier Is), al treilea cel mai mare producător de îngheţată din Norvegia (Isbjørn Is) şi Alpin57Lux.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.